Închide

U Cluj învinge în derby CSM Satu Mare, 27-22

Sport by Actual de Cluj - feb. 09, 2016 0 168

Universitatea Cluj s-a impus, cu scorul de 27-22, în meciul jucat duminică, în fața formației CSM Satu Mare, grupare aflată înaintea acestei runde pe locul secund în Seria B a Diviziei A de handbal masculin. Elevii lui Radu Samoilă au controlat jocul încă de la început, întrând la pauză cu un avans de 3 goluri, scor 14-11. Oaspeții au echilibrat balanța la începutul reprizei secunde, însă clujenii au fost mai lucizi pe final, când și-au asigurat victoria la cinci goluri diferență, informează u-cluj.ro.

„După cum ne așteptam, am avut un meci foarte greu, împotriva unei echipe bune, echipa de pe locul doi al clasamentului. Sunt foarte mulțumit de victorie, am controlat meciul de la cap la coadă, sunt mulțumit de evoluția și de dăruirea băieților. Totuși încă avem destul de mari sincope, în special în faza de finalizare, lucru ce-l pun pe seama lipsei de experiență și a tinereții lotului meu. Mă bucur că am început cu dreptul acest retur de campionat și sper să continuăm tot așa”, a declarat Radu Samoilă, antrenorul handbaliștilor universitari, pentru site-ul oficial al clubului.

După victorie U ajunge pe a cincea poziție în clasament, cu 24 de puncte acumulate. Pe prima poziție se află în continuare CSM Făgăraș, cu 37 de puncte, în vreme ce pe locul secund a urcat Universitatea Craiova, care a acumulat 30 de puncte.

În următoarea etapă, Universitatea Cluj va evolua pe terenul celor de la CSM Făgăraș, într-o partidă programată pentru weekendul viitor.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu