Închide

U Cluj, înfrângere dramatică în EuroCup. Campioana României a a condus aproape tot meciul, dar a pierdut pe final

Sport by Actual de Cluj - ian. 30, 2025 0 121

Campioana U Banca Transilvania Cluj a pierdut dramatic miercuri, în deplasare, cu formaţia lituaniană Lietkabelis Panevezys, scor 91-92 (47-40), în penultimul meci din grupa B a BKT EuroCup. Este al 8-lea eşec pentru echipa antrenată de Mihai Silvăşan, care condus tot meciul şi avea calificarea în optimi ”pe masă”, potrivit news.ro.

Principalii marcatori ai partidei au fost Kovliar 18 puncte, Gagic 17, Danusevicius 13, pentru gazde, respectiv Simpson 24, Mokoka 15, Stephens 12, pentru U BT Cluj.

În urma rezultatului, campioana României are un bilanţ de 9 victorii şi 8 eşecuri, într-o grupă extrem de complicată şi echilibrată în ierarhie, dar în care păstrează şanse la optimi.

În etapa următoare, ultima din grupa B, campioana României va juca tot în deplasare, cu Aris Salonic, în 5 februarie.

Meciurile din retur se încheie în 5 februarie. Primele două clasate în fiecare grupă se vor califica direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 vor evolua eliminatoriu în optimi. Sistemul continuă cu meciurile din sferturi, semifinale şi finală.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare