Închide

„U” Cluj, gură mare de oxigen. „Studenții” se impun la Ploiești pentru prima dată în istorie și se distanțează de locurile de baraj

SportTop News by Actual de Cluj - apr. 16, 2023 0 620

Universitatea a făcut un meci perfect la Ploiești, unde s-a impus cu 2-0. E primul succes din istorie pentru Universitatea pe terenul Petrolului.

„U” Cluj arată bine de la venirea lui Sabău. Deși inconstantă, formația clujeană punctează când e cu cuțitul la os. Amenințată de locurile de baraj, „U” a început bine partida de la Ploiești, în ciuda terenului aproape impracticabil.

Chipciu e liderul incontestabil din formația lui Sabău și a deschis scorul după ce Vâlceanu a respins în față un șut expediat de Nistor (10). Universitatea a rămas avansată și a lovit încă o dată prin Dan Nistor. Mijlocașul a pătruns din dreapta și a tras din careu pentru 2-0 în minutul 16.

Universitatea a controlat tot jocul și nu a mai greșit. Pentru U Cluj e  prima victorie pe terenul Petrolului în întreaga istorie a clubului. „Studenții” aveau doar 9 remize în 37 de deplasări la Ploiești.

Universitatea Cluj a ajuns pe locul 6 în play-out, cu 23 de puncte, cu 4 în plus față de Chindia (un meci în minus), prima sub linia care asigură menținerea directă în Superligă.

Petrolul – U Cluj 0-2

Au marcat: Chipciu (10), Nistor (16)

PETROLUL: Vâlceanu – Papp, Meijers, Mathaus – Doua, Seto, Tavares, Grozav, Țicu – Irobiso, Bratu
REZERVE: Leitner, Borta, Pashov, Grigore, Dumitriu, Purtic, Jefferson, Tucaliuc, Rădulescu
ANTRENOR: Florin Pîrvu

U CLUJ: Gorcea – Oancea, Martic, Ilie, Chipciu – Filip, Bic, Goranov – Nistor – Thiam, Tescan
REZERVE: Iliev, Simion, Hofman, Trif, Stoica, Horșia, Bălan, Gomes, Remacle
ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare