„U” Cluj, consumată după derby-ul cu CFR. „Studenţii” au fost învinşi de o codaşă
Sport by Actual de Cluj - nov. 05, 2023 0 189
Universitatea Cluj era mare favorită cu FC Voluntari, acasă, dar a pierdut cu 1-2, după un joc slab, mult sub aşteptări.
Echipa lui Sabău a deschis rapid scorul prin Ianis Stoica (11), însă a fost întoarsă din cauza unei apărări de cascadorii râsului. Veteranul Nemec a egalat cu Mitrea pe post de spectator. În partea a doua tot oaspeţii au marcat, de această dată prin Dumiter, după o altă fază de râs în apărarea gazdelor, cu toţi fotbaliştii pierduţi în visare.
În plus, oaspeţii au jucat şi în inferioritate numerică în partea a doua, dar degeaba. Daniel Popa rămâne un reper pentru U Cluj: nu poate face nimic în atacul Universităţii, deşi Sabău îi dă şanse meci de meci. Iar Elvis Manu, transferat pentru a suplini plecarea lui Thiam, ar putea dansa, cel mult, Rock and Roll.
În prelungiri, Voluntari a ratat inclusiv un penalty, după o altă scenă caraghioasă, aşa cum a fost tot jocul „studenţilor”. Iliev şi-a placat un adversar scăpat singur spre poartă. Iniţial, centralul Cătălin Popa a dictat fault în atac, dar VAR-ul a întors faza. Dumiter a ratat, iar arbitrul a fluierat imediat finalul!
Fără victorie de zece etape, FC Voluntari reuşeşte, finalmente, să spargă gheaţa, pe Cluj Arena, iar Universitatea e nevoită să-şi reconsidere optimismul din ultima lună. Play-off-ul rămâne, deocamdată, o iluzie.