Închide

„U” Cluj, cantonament cu 23 de jucători. Miercuri joacă primul amical în Cipru

Sport by Catalin Suciu - ian. 28, 2020 1 451

Universitatea Cluj a ajuns de ieri în cantonament în Cipru, unde va rămâne până pe 7 februarie.

“Studenţii” sunt cazați la Hotelul Sungarden din staţiunea Ayia Napa, urmând ca în cele 12 zile de pregătire să dispute şi patru meciuri-test, în zilele de 29 ianuarie, 2, 4 respectiv 6 februarie, împotriva unor formații din Cipru, Armenia și Letonia. Programul complet va fi anunțat ulterior.

Lotul Universității care a făcut deplasarea:

Portari: Cosmin Dur-Bozoancă, Andrei Gorcea

Jucători de câmp: Miguel Inacio, Rareş Takacs, Andrei Mureşan, Artur Crăciun, Tudor Telcean, Răzvan Paşcalău, Carol Taub, Robert Neciu, George Florescu, Bogdan Barbu, Victor Dican, Dragoş Penescu, Alin Văsălie, Cătălin Ştefănescu, Sebastian Mailat, Nicolae Pîrvulescu, Alex Pop, Vlad Mihalcea, Marius Coman, Cristian Gavra, Dorin Goga.

“E devreme să vorbim despre acomodarea achizițiilor pentru că au venit la Universitatea de puțin timp. Sper să fie jucătorii pe care i-am căutat și care pot cu adevărat să ne ajute în a doua parte a sezonului. Sunt valoroși, dar o spun din experiență că nu e atât de ușor să evoluezi la “U” Cluj, e un club greu. Sper să înțeleagă și ei că au venit la un club cu pretenții, cu suporteri, într-un moment greu din punct de vedere sportiv. E un paradox, deoarece stăm foarte bine din punct de vedere financiar, cred că nu a existat niciodată o asemenea liniște, însă trebuie să reglăm lucrurile în plan sportiv. Cu toții au venit aici pentru a duce echipa în Liga 1. Vrem să ne mai întărim, rămâne de văzut dacă vom și reuși acest lucru. Va fi destul de dificil, deoarece s-a creat impresia potrivit căreia oferim salarii foarte mari, ceea ce nu e conform cu realitatea. Noi ar trebui să plătim niște salarii în media campionatului, conforme cu locul actual din clasament. Încercăm să transferăm jucători români sau străini care au evoluat în România, deoarece ei cunosc nivelul ligii secunde. În plus, s-a dovedit că străinii care au ajus aici s-au adaptat greu. Vom disputa patru jocuri amicale în Cipru și sperăm să nu avem accidentări, un detaliu extrem de important pentru noi. Avem un lot restrâns, motiv pentru care m-aș bucura ca toți jucătorii să se întoarcă sănătoși acasă”, a declarat antrenorul Adrian Falub.

 

Un comentariu

  1. „U” de la Utopie.
    Astazi „U” este doar un proiect imaginar,fantezist,irealizabil.
    Lipsesc idolii si lipseste spiritul studentesc.
    Doar atunci cand echipa va fi formata din studenti vom putea avea si rezultate in fotbal.

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.