Închide

U Cluj a învins-o pe Steaua în Ghencea

Sport by Actual de Cluj - nov. 24, 2021 0 303

Clujenii au trecut cu scorul 1-0 de CSA Steaua, după golul marcat de Hofman în minutul 72, steliștii fiind la prima înfrângere în confruntările de pe teren propriu din acest sezon, anunță site-ul oficial al clubului.

„Studenții” au luat cu asalt bucureștenii încă de la fluierul de start, prima ocazie de gol fiind a lui Haită, care a nimerit transversala cu un șut din 16 metri în minutul (6). Ribeiro a avut o altă ocazie, trei minute mai târziu, când a reluat mingea din drop în minutul 9, dar peste poarta stelilștilor.

Singurul gol al meciului a fost înscris de Hofman, în minutul 72, care a înscris din centrarea lui Blejdea.

În urma acestei victorii, Universitatea Cluj a depășit-o pe Hermnnstadt Sibiu și a urcat pe locul al doilea în liga secundă, după Petrolul.

Universitatea va primi vizita celor de la Astra Giurgiu în următoarea etapă, fluierul de start fiind dat pe Cluj Arena, marți, 30 noiembrie, la ora 17:30.

Echipa de start: Gorcea – Alarcon, Gugu (cpt.), Dican, Mitrea, Balgiu, Ribeiro (Tescan 65′), Hofman (M. Ciobanu 84′), Haită (Acolatse 79′), Nic. Pîrvulescu (Blejdea 46′), Boiciuc (Rob. Răducanu 84′)

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare