Închide

U BT pierde și meciul 2 din play off împotriva Mureșului. „Mergem la Târgu Mureș să jucăm pe viață și pe moarte, să spălăm cumva rușinea!”

Sport by Actual de Cluj - apr. 11, 2015 0 386

U BT mai face un pas greșit în bătălia pentru titlu, care se îndepărtează tot mai mult: azi bifează a doua înfrângere în fața BC Mureș, chiar pe teren propriu la Cluj, 67-74. Țenter promite o bătaie „pe viață și pe moarte” în deplasare la Mureș.

„Concluzia este că nu ne-am făcut treaba”, spune după meci Marcel Țenter, pe site-ul oficial al clubului. „Am avut o serie cu 14 meciuri cu două înfrângeri, și de fiecare dată când am ieșit de pe teren am avut senzația că am făcut lucrurile în mare măsură și că suntem pe un drum bun. În acest moment însă, în urma acestor două zile, nu suntem mulțumiți deloc, nu am făcut lucrurile deloc așa cum trebuie, nu am rezistat presiunii, cred că asta a fost cea mai mare diferență”.

Țenter subliniază că, deși meciul s-a jucat pe teren propriu – un fel de-a spune, având în vedere că play off-ul se joacă în Sala Sporturilor, sala în care a evoluat ani de zile echipa de baschet acum mutată în Sala Polivalentă – echipa mai relaxată a fost cea oaspete. „Ei au jucat relaxați și au făcut-o mult mai bine decât am făcut-o noi”, spune el și explică: presiunea de a câștiga și stresul au făcut echipa să nu poată juca normal, „nici ofensiv, nici defensiv; am ratat în ambele zile incredibil, nu știu ce explicație pot să dau în momentul în care tot sezonul ai procentaje foarte bune și în meciurile care contează, în play off, nu contezi! Mai ales că în toată perioada ne-am antrenat foarte bine”.

Acum U BT pleacă la Mureș, unde joacă următoarele două meciuri – iar dacă mai pierde unul își ia adio de la lupta pentru titlu. „Mergem la Târgu Mureș să jucăm pe viață și pe moarte, să spălăm cumva rușinea!”, le promite Țenter fanilor.

U-Banca Transilvania – BC Mureș 67-74 (14-22, 12-12, 19-20, 22-20)

Marcatori:
U-Banca Transilvania: Barnette 16 (6 recuperări, 3 pase decisive, 1 interceptare.), Hargrove 13 (10 rec., 1 p.d., 2 int.), Millage 10 (3 rec., 4 p.d., 1 int.), Turner 9 (1 rec., 1 p.d., 5 int.), Silvășan 6 (6 rec., 2 p.d., 1 int.), Jucan 5 (2 rec.), Jones 4 (3 rec., 1 int.), Baciu 3 (1 rec., 1 p.d., 1 int.), Lalovic 1 (2 rec.), Mandache (1 rec., 1 p.d.).

BC Mureș: Dykes 22, Barro 16 (6 rec.), Adamovic 12, Ivanovic 9 (14 rec.), Peciukas 8, Gajovic 7 (6 rec.).

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare