U BT pierde împotriva Stelei la Cluj, 72-76, decimată de probleme de sănătate
Sport by Actual de Cluj - feb. 27, 2016 0 259

Partea rea: U BT pierde împotriva Stelei. Partea bună: joacă în fața unei asistențe-record.
U BT pierde la limită acasă împotriva Stelei București, 72-76 în Sala Polivalentă din Cluj în a doua etapă din partea secundă a campionatului. Oficialii echipei clujene spun că jocul a fost unul echilibrat, pe întreaga sa durată, ambele echipe alternându-se la conducere. De altfel, echilibrul se vede și din statisticile celor două echipe citate pe site-ul oficial al clubului clujean – 30-31 la recuperări, 15-19 la pase decisive, 7-4 la intercepții, 12-15 mingi pierdute.
Înfrângerea pentru clujeni – și victoria pentru bucureșteni – are impact și în clasament, unde cele două echipe fac schimb de locuri: U BT coboară pe 3, în vreme ce Steaua urcă pe 2.
La meci au asistat peste 5.500 de spectatori, un nou record de asistență în Liga Națională, după cum precizează clubul. „Din păcate, astăzi a fost o zi grea pentru noi, o zi în care două din cele patru poziții 4 au probleme de sănătate, pe lângă Jucan, s-a accidentat Jorovic, vom vedea ce diagnostic are, iar Kalnichenko a avut un puseu de tensiune aseară, la antrenament și, deși a încercat să joace și să ne ajute, nu a reușit”, a explicat după meci antrenorul clujenilor, Marcel Țenter. „Din păcate, am avut astăzi multe probleme de sănătate, însă nu este o scuză că nu am reușit să câștigăm… Felicit echipa din București, care a venit hotărâtă să câștige și a jucat bine. Pe final, oboseala și-a pus amprenta asupra unor jucători de-ai noștri, însă nu le pot reproșa nimic, pentru că au luptat întreg meciul și au încercat să facă tot ce le-a stat în putință să câștige meciul, însă este greu în aceste condiții. În orele care urmează, vom vedea ce măsuri putem lua pentru a ne completa efectivul și a juca în mod normal până la finalul campionatului”.