Închide

U BT, învinsă în Ungaria în FIBA Europe Cup

Sport by Catalin Suciu - dec. 13, 2016 0 196

Echipa de baschet masculin a pierdut cu Alba Fehervar în faza a doua a grupelor FIBA Europe Cup.

Jocul a fost echilibrat mai ales în primele două sferturi (21-21), (25-24), dar gazdele au preluat apoi inițiativa și s-au desprins decisiv, 92-83.

„A fost un meci cu adevărat greu pentru noi, știam că sunt o echipă foarte fizică și cu adevărat bună mai ales la recuperări ofensive, însă totuși au avut 15 recuperări sub panoul nostru, ceea ce înseamnă mult. Astăzi, au fost mai puternici și mai buni, îi felicit și îi aștept la Cluj. Cu siguranță, nu renunțăm, vrem să ne calificăm, aceasta este mentalitatea noastră. Vom munci mai mult să câștigăm următoarele trei meciuri, care sunt pe teren propriu, sperăm să și reușim”, a spus antrenorul Mihai Silvășan, potrivit u-bt.ro.

”A fost un meci greu. Cunoșteam acest lucru, am jucat cu ei în presezon, am făcut scouting, însă chiar și așa, și-au câștigat pozițiile, au recuperat în momentele cheie și au reușit să învingă. Mergem acasă și vom studia jocul, să vedem ce am greșit și să reparăm lucrurile”, a punctat și Kyndall Dykes.

De la U, Rasic a fost cel mai bun marcator, cu 19 puncte, urmat de Dykes și Baro, ambii cu câte 17.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.