Turiștii au împânzit pârtiile de schi de la Sinaia / 20 de pârtii sunt deschise în această perioadă a vacanțelor de schi
ActualitateSocial by Actual de Cluj - feb. 14, 2026 0 185
Circa 2.500 de persoane se află, sâmbătă, pe domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, unde sunt deschise aproape 20 de pârtii, iar parcarea de la gondolă este plină, transmite Agerpres.
Directorul general al societăţii Transport Urban Sinaia, Maria Floricică, a declarat că circa 2.500 de persoane sunt pe munte, la Sinaia fiind amenajate şi deschise pârtiile Lăptici 1 şi 2, Soarelui 1 şi 2, Floare de Colţ, Panoramic, Dorului 1 şi 2, Cocora, Genune, Călugărul 1, 2 şi 3, Vâlcel, Variantă, Drumul de Vară, Târle şi Carp.
La această oră nu mai sunt locuri în parcarea de la gondolă, la Cota 1.000, a precizat Maria Floricică. Potrivit acesteia, cei mai mulţi dintre monitorii de schi au rămas fără locuri disponibile în contextul vacanţei elevilor.
