Închide

Tribunalul Cluj l-a condamnat pe primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, la 5 ani de închisoare pentru luare de mită

ActualitateAdministrațieTop News by Actual de Cluj - feb. 24, 2022 0 451

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, joi, potrivit soluției stabilite în 24 februarie de Tribunalului Cluj. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

„Condamnă inculpatul C.C. – la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. (…) Interzice inculpatului exercitarea, pe o durată de 4 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, începând cu data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale, a următoarelor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a ocupa funcţia de primar. (…) Interzice inculpatului exercitarea, cu titlu de pedeapsă accesorie, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale, a aceloraşi drepturi a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară”, se arată în sentinţa publicată pe site-ul Tribunalului Cluj.

De asemenea, magistraţii au mai hotărât scăderea „din durata pedepsei de 5 ani închisoare aplicate inculpatului durata reţinerii (dispuse prin ordonanţa nr. 256/P/2015 din data de 26.04.2016) a arestării preventive (dispuse prin încheierea penală nr. 197/C/27.04.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj, prelungită şi menţinută ulterior), respectiv a arestului la domiciliu (dispusă prin încheierea penală nr. 125/10.08.2016 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, menţinută ulterior), perioadă de la data de 26.04.2016 până la data de 22.12.2016”.

În continuare, este dispusă „menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 18.05.2016 emisă în dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj asupra: – autoturismului marca Porsche Cayenne S 9PA EL 22, cu seria şasiu WP1ZZZ9PZ8LA52593, cu număr de înmatriculare MM-10-VDC, proprietatea inculpatului C.C., – terenului intravilan în suprafaţă de 74 mp, din Municipiul Baia Mare, str. Victoriei, nr. 3, înscris în CF 106511 Baia Mare, nr. topo 106511 şi a terenului intravilan în cotă de 9/788 parte aferentă parcării, nr. 2, din Municipiul Baia Mare, str. Victoriei, nr. 3, înscris în CF 106512 Baia Mare – B118, nr. topo 106512, proprietatea inculpatului C.C., până la concurenţa sumei de 65.000 lei şi 5.000 euro cu privire la care s-a dispus confiscarea specială. Dispune ca sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa din data de 18.05.2016 emisă în dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Cluj să garanteze şi executarea cheltuielilor judiciare în cuantum de 40.000 lei”.

Instanţa a mai dispus confiscarea sumei totale de la 65.000 lei şi 5.000 de euro, urmând ca în cazul în care nu se găsesc sumele menţionate, confiscarea să se realizeze prin echivalent.

„Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, pentru procuror şi inculpat”, se mai precizează în sentinţă.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj l-au trimis în judecată, în septembrie 2018, pe primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, într-un nou dosar, pentru luare de mită în formă continuată.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu