Trenuri blocate ieri în câmp la Cluj, trenul de la București a întârziat 3 ore și jumătate, furtuna a lăsat rețeaua fără curent
Actualitate by Actual de Cluj - mai 19, 2025 0 143

Mai multe trenuri au fost blocate ieri în Cluj după ce furtuna a rupt cablurile de energie electrică în zona Cojocna. Trenul care venea din București, de exemplu, a avut o întârziere de trei ore și jumătate.
Drum lung pentru pasagerii mai multor trenuri care urmau să ajungă în Cluj-Napoca ori care porniseră de aici: trenul din București a fost oprit de două ori în câmp – o dată în Valea Florilor și a doua oară în zona comunei Cojocna – după ce, aflăm de la angajații CFR Infrastructură, furtuna de ieri a rupt cablurile de rețea electrică. Un tren oprit în câmp din acest motiv, pornit din Cluj-Napoca, a blocat linia, astfel că a trebuit tractat de o locomotivă diesel pentru a o elibera iar trenul din București a ajuns în Cluj-Napoca cu o întârziere de trei ore și jumătate, după ora 19.30, numeroși pasageri bifând astfel nu mai puțin de 12 ore în tren.
Furtuna de ieri a cauzat ca pe distanța Valea Florilor – Apahida – Cojocna să fie înterruptă tensiunea de două ori, între orele 15:52 și 18:50; circulația feroviară a fost întreruptă de două ori, ca urmare a lipsei de tensiune din linia de contact cauzată de condiții meteo nefavorabile, după cum a precizat CFR Infrastructură.
În primul caz, circulația feroviară a fost întreruptă începând cu ora 15:52, pe distanța Valea Florilor – Apahida și reluată de la ora 16:45. În a doua situație, circulația feroviară a fost întreruptă pe distanța Valea Florilor – Cojocna, începând cu ora 17:21 și reluată de la ora 18:50. ”În ambele situații, circulația feroviară a fost întreruptă din cauza lipsei de tensiune în linia de contact aferentă Firului I, pe Firul II fiind întreruptă alimentarea cu energie electrică ca urmare a unor lucrări programate”, a precizat CFR Infrastructură.
A fost afectată circulația trenurilor IR 1735 București – Baia Mare via Cluj-Napoca, unde CFR Infrastructură a arătat că întârzierea totală a fost de 95 minute, dar în realitate au fost peste trei oreș și jumătate, R 10645 Câmpia Turzii – Cluj-Napoca- întârziere totală 73 minute și R 3086 Cluj-Napoca – Mediaș- întârziere totală: 94 minute.
Tot ieri dar în zona Brașov Compania Naţională de Căi Ferate a arătat că începând cu ora 18:40 circulația feroviară a fost întreruptă pe distanța Bod – Augustin, ca urmare a lipsei de tensiune în linia de contact. ”Cauza acestui incident este atribuită locomotivei unui operator privat de marfă (Rail Force), care, aflată în stația CF Augustin, a secționat linia de contact, ceea ce a dus la întreruperea alimentării cu energie electrică pe ambele fire de circulație”, a precizat compania. Totodată, pe distanța Feldioara – Apața este închis Firul I de circulație pentru lucrări programate, iar pe distanța Augustin – Apața este închis Firul II de circulație, tot pentru lucrări programate.
CFR SA a precizat că în acest caz a fost afectată circulația trenurilor IR 1734 operat de CFR Călători, pe distanța Cluj-Napoca – București, IRN 346 operat de CFR Călători, pe distanța București Nord – Curtici și R 3536 operat de CFR Călători, pe distanța Mediaș – Brașov.
IR 1734 a avut o întârziere totală de 144 minute, IRN 346 – 155 minute, R 3536 – întârziere totală 120 minute și R 3537 – întârziere totală 63 minute.