Închide

Trei zile de folclor în Parcul Poligon din Florești. Georgiana Lobonț, Dinu Iancu Sălăjanu, Mioara Velicu și Nicolae Furdui Iancu urcă pe scenă la „România Cea Frumoasă”

ActualitateAdministrație by Simona Mureșean - sept. 04, 2026 0 25

parcul poligon floresti

Festivalul „România Cea Frumoasă” revine în acest weekend la Florești, unde Parcul Poligon va găzdui, între 4 și 6 septembrie, trei zile de spectacole folclorice, parade, ateliere, expoziții și activități pentru întreaga familie.

Pe scena festivalului sunt anunțați artiști cunoscuți ai folclorului românesc, între care Georgiana Lobonț, Dinu Iancu Sălăjanu, Mioara Velicu, Nicolae Furdui Iancu și Ghiță Munteanu. Programul reunește, de asemenea, orchestre și ansambluri folclorice din Cluj și din alte zone ale țării.

Organizatorii au pregătit, pe lângă concertele folclorice, o paradă a portului popular, un concurs de port popular, prezentări de costume, ateliere pentru copii și demonstrații de luptă între daci și romani.

„Floreștiul este o comunitate modernă, aflată într-o continuă dezvoltare, dar care își respectă rădăcinile. Prin astfel de evenimente, păstrăm tradițiile vii, le transmitem generațiilor viitoare și consolidăm legăturile dintre noi. Vă invit să ne bucurăm împreună de trei zile de sărbătoare, tradiție și autenticitate românească!”, a transmis primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu.

Vineri, 4 septembrie, festivalul începe la ora 17:30 cu un Te Deum de mulțumire, la Biserica Ortodoxă „Soborul Maicii Domnului” de pe strada Florilor nr. 10 C. La ora 18:00 este programată Parada Portului Popular, urmată de la ora 19:00 de spectacolele ansamblurilor „Șoimii Carpaților” și „Cununa Someșană” din Florești și „Moștenirea” din Baciu.

Prima seară continuă cu Orchestra „Marius Zorilă”, Lavinia Goste, Dinu Iancu Sălăjanu și Mioara Velicu. Seara se încheie cu recitalul Georgianei Lobonț, programat la ora 22:00.

Sâmbătă, programul începe la ora 12:30 cu atelierul „Pâinea de sub deal”, urmat de demonstrații de luptă între daci și romani, susținute de Terra Dacica Aeterna.

Pe parcursul zilei vor urca pe scenă numeroși tineri interpreți și ansambluri folclorice, iar de la ora 19:00 este programat spectacolul Centrului de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”, alături de Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijată de Tudor Căucean.

Seara de sâmbătă va continua cu Ionela Moruțan, Adina Hada și Miruna Medrea, Grupul Iza și Alexandra Cotruș.

Duminică, 6 septembrie, ultima zi a festivalului începe la ora 14:30 cu noi demonstrații de luptă între daci și romani. De la ora 15:30 va avea loc o prezentare de costume și ținute dacice și romane, iar de la ora 16:00 este programat concursul de port popular „Miss Măriuță”.

Programul artistic susținut de elevii Liceului Teoretic „Dumitru Tăuțan” și ai Școlii Gimnaziale „Gheorghe Șincai” din Florești începe la ora 17:00 și va fi urmat de recitaluri și momente folclorice susținute de mai mulți artiști și ansambluri.

Festivalul se încheie duminică seara cu Nicolae Furdui Iancu, de la ora 21:00, și Ghiță Munteanu, de la ora 21:30.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Simona Mureșean

Scrie despre comunitate, administrație publică locală, educație și problemele care îi privesc direct pe clujeni. Urmărește proiectele publice, investițiile și deciziile autorităților care au impact major în comunitate. Este mereu la curent cu programul și acțiunile organizațiilor civice, urmărind dezbaterile și soluțiile propuse pe diferite teme comunitare.