Trece moțiunea? Liberalii clujeni se duc la ședință dar sunt siguri că nu votază
ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - iun. 21, 2017 0 360

Plenul celor două camere parlamentare se reunește astăzi, de la ora 11.00, pentru a adopta moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Sorin Grindeanu, inițiată de PSD și ALDE. Dacă din cei 464 de parlamentari, 233 vor vota în favoarea moțiunii, premierul Sorin Grindeanu pleacă acasă. Numai că liderul PSD, Liviu Dragnea nu a reușit să-i atragă de partea sa pe toți parlamentarii PSD, iar cum negocierile cu UDMR s-au anulat ieri, sunt foarte mari șansele ca moțiunea de cenzură să fie respinsă. Sursele Actual de Cluj au informat că Dragnea s-ar baza pe votul parlamentarilor reprezentanți ai unor minorități (altele decât UDMR), numai că acestea ar fi oricum insuficiente.
Dintre parlamentarii clujeni, cei 4 reprezentanți ai PSD – Horia Nasra (deputat), Cristina Burci (deputat), Cornel Itu (deputat) și Vasile Ilea (senator) – vor vota, în mod cert, în favoarea moțiunii lui Dragnea. Atât Nasra cât și Ilea (liderii filialei clujene a PSD), au apreciat că permierul Grindeanu nu poate rămâne în funcție atâta timp cât a pierdut spijinul politic al partidului.
Cei 4 reprezentanți PNL – Florin Stamatian (deputat), Adrian Oros (deputat), Sorin Moldovan (deputat) și Marius Nicoară (senator) – au mandat de la partid să nu-și exprime votul. Nicoară a precizat pentru Actual de Cluj că înainte de ședința parlamentară au fost convocați la o întâlnire cu noul președinte al PNL, Ludovic Orban. „De principiu nu avem de ce să ne amestecăm noi în mizeria generată de PSD. Sigur, e nefiresc ca un premier să rămână în funcție împotriva voinței partidului care l-a desemnat, dar aceasta nu e problema noastră. Noi vom participa la ședința parlamentară, să nu ni se reproșeze că nu ne facem treaba, dar nu votăm. Toți liberalii avem mandat să nu votăm”, a precizat Marius Nicoară.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a subliniat și el că de vreme ce discuțiile cu PSD au fost stopate, parlamentarii maghiari nu vor mai participa la vot.
Reprezentanții USR și cei ai PMP au anunțat că nu vor participa deloc la ședință.
Potrivit Hotnews.ro, PSD a anunțat că se bazează pe votul a 250 de parlamentari. Criza în interiorul partidului a apărut dupa ce premierul Sorin Grindeanu a refuzat să demisioneze, desi a pierdut sprijinul PSD (partidul majoritar aflat la Guvernare). PSD și aliatul său ALDE au un total de 244 de senatori și deputți, care ar vota în majoritate covârșitoare în favoarea acestei moțiuni. Numărul sustinătorilor lui Grindeanu din rândul parlamentarilor PSD este greu de evaluat.