Închide

Transfer de marcă reușit de U-BT Cluj: campioana l-a adus pe cel mai bun tânăr de la Partizan Belgrad

Sport by Catalin Suciu - aug. 16, 2026 0 15

U-Banca Transilvania îl va avea în lot pentru sezonul 2026-2027 pe Luca Illeș, unul dintre cei mai de perspectivă jucători români, a anunțat clubul clujean.

Tânărul fundaș, care măsoară 195 cm, sosește sub formă de împrumut de la Partizan Belgrad, după ce în sezonul trecut a evoluat pentru KK Metalac Valjevo în prima ligă a Serbiei.

Născut în Timișoara, pe 8 ianuarie 2007, Illeș a evoluat în țară pentru CSȘ Bega Timișoara și ACS Transilvania Brașov, înainte ca în 2021 să facă pasul spre academia puternicei formații Partizan Belgrad. A petrecut trei ani și jumătate în academia formației din capitala Serbiei, fiind desemnat căpitanul echipei U17, cu care avea să câștige titlul național în 2024.

Prestațiile i-au adus titlurile de MVP și cel mai bun marcator al turneului final, având medii de 23.7 puncte, 6.3 recuperări și 2.3 pase decisive, pentru 24.3 la indicele eficienței.

Ulterior câștigării titlului național la U17, Luca a fost chemat de legendarul Zeljko Obradovic să se pregătească cu echipa de seniori a lui Partizan, semnând un contract pe patru sezoane.

Pe 15 ianuarie 2025, Mega Basket, una dintre cele mai cunoscute academii din baschetul european, de unde s-au lansat jucători precum Nikola Jokic, Vasilije Micic, Filip Petrusev sau Nikola Jovic, avea să anunțe transferul lui Luca Illeș, sub formă de împrumut. Aici, Luca a continuat să bifeze prezențe în campionatul de tineret al Ligii Adriatice, însă a evoluat și în Euroliga de tineret. În sezonul precedent, Illeș a jucat în prima ligă din Serbia, pentru KK Metalac Valjevo, formație pentru care a adunat 30 de apariții, având medii de 6 puncte, 3.5 recuperări și 1.3 pase decisive, în aproape 18 minute jucate pe partidă.

Înainte de a sosi la Cluj-Napoca, Luca a participat alături de naționala U20 a României la FIBA EuroBasket. În șapte partide jucate la Turneul Final de la Ljubljana, Illeș a avut medii de 10.6 puncte, 6.6 recuperări și 2.1 pase decisive.

Luca Illeș este este al zecelea jucător transferat de U-Banca Transilvania pentru sezonul 2026-2027, după Bobe Nicolescu, Otis Livingston II, Jalyn McCreary, Dušan Beslać, Malcolm Hill, Javon Bess, Uroš Plavšić, Kristian Kullamäe și Christian Bishop

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.