Închide

Transelectrica scoate la licitație contract de 690 milioane de lei pentru construcția liniei de 400kV din Cluj până în Suceava peste Carpați

Economie by Actual de Cluj - sept. 17, 2024 0 111

Monopolul transportului de energie electrică din România, Transelectrica, a scos la licitație un contract de 690 milioane lei pentru construcția liniei de 400 kV Gădălin – Suceava, care pleacă din județul Cluj, trece prin Bistrița Năsăud și traversează Carpații, până în Suceava. Traseul liniei care reprezintă ultimul segment din realizarea inelului energetic al României este de 260 de kilometri, din care două treimi pe teritoriul Cluj-Napoca și Bistrița-Năsăud, iar implementarea proiectului trebuie să se facă în 33 luni, la care se adaugă trei ani garanție. Finanțarea este asigurată din Fondul de Modernizare.

„Realizarea LEA 400 kV Gădălin – Suceava include și realizarea celulelor terminale de interconectare la SEN, respectiv: – extinderea staţiei 400kV Gădălin cu celula de linie Suceava și – extinderea staţiei 400kV Suceava cu celula de linie Gădălin”, arată Transelectrica, potrivit economedia.ro.

Departajarea ofertei câștigătoare se face în funcție de preț, de experiența echipei de proiect și de garanția extinsă acordată.

Linia electrică de 400 kV va avea 491 de borne doar pe raza județului nostru, o distanță de circa 120 de kilometri și va trece pe teritoriile localităților: Coșna, Dorna Candrenilor, Vatra Dornei, Iacobeni, Ciocănești, Pojorâta, Fundu Moldovei, Câmpulung Moldovenesc, Vama, Frasin, Gura Humorului, Capu Câmpului, Păltinoasa, Berchișești, Cornu Luncii, Drăgoiești, Horodniceni, Moara, Bosanci, Ipotești, Suceava. De la limita județului Suceava până la Gădălin mai sunt aproximativ 140 de kilometri și alte 480 de borne.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu