Tișe semnalează cum susținătorii lui Cîțu s-au dat la fund, fără să-l nominalizeze de fapt pe Boc, singurul care a dispărut complet din peisaj în scandalul privind dosarul penal al premierului
ActualitateOpiniePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - aug. 14, 2021 1 1184
În contextul scandalului care-l privește pe premierul Florin Cîțu – privind dosarul penal pe care acesta l-a avut deschis în SUA, la vârsta de 28 de ani, când a fost prins foarte beat la volan – sunt și liberali care s-au afișat cu el în campania pentru președinția PNL și care zilele acestea au dispărut complet din peisaj. Acest detaliu important e semnalat de liderul Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, care s-a trezit din nou să lanseze acuzații la adresa „caracterelor infecte din politică”, fără să aibă curajul de a nominaliza pe cineva.
Tișe nu îndrăznește să spună clar la cine anume se referă în realitate, deși este evident că cel mai vocal în campania de susținere a lui Cîțu a fost primarul Clujului, Emil Boc. Din momentul în care a început scandalul mediatic care-l vizează pe Cîțu, primarul Clujului a dispărut complet din peisajul mediatic.
De altfel, nu e niciun secret că în astfel de momente sensibile, care-l pot pune într-o lumină foarte proastă sau pe care nu le poate gestiona, Emil Boc obișnuiește să se dea la fund, să invoce ori „concediul de odihnă”, ori vreo altă treabă administrativă care l-a reținut în afara țării. El reapare să opineze la televizor de abia după ce evenimentul neplăcut a fost dezamorsat, iar cel mai recent și relevant exemplu în sensul acesta e cazul directorului PNL de la societatea care administrează Sala Polivalentă. Presa a relatat, cu probe, cum omul susținut de Emil Boc obișnuia să-și cumpere haine, băuturi fine, crose de golf și alte lucruri pe banii societății, iar Emil Boc zile în șir nu a catadicsit să răspundă absolut în niciun fel acuzațiilor, deși era responsabilitatea sa, societatea în cauză fiind în patrimoniul municipalității, directorul acuzat fiind omul său, pe care l-a numit și susținut în funcție.
În cazul premierului Cîțu, cu doar două zile înainte de izbucnirea scandalului care-i indica dosarul penal pentru alcoolemie el petrecea la Cluj în compania lui Emil Boc, cu băi de mulțime pe la Electric Castle, prin Parcul Central, în prezența unui Boc jovial, aplaudând fanfara și pozând pe rețele de socializare.
Boc l-a însoțit pe Cîțu în aproape toate organizațiile de partid din țară, militând pentru așa zisa „schimbare”, pentru „reformă”, pentru „un președinte de partid al viitorului”. Când bomba a explodat, relevând un Cîțu care minte cu mare ușurință despre problemele avute cu alcoolul, despre un dosar penal care i-a adus și două zile de pușcărie, primarul Boc nu e de găsit. Nu mai apare deloc la nicio televiziune, nu mai are nicio părere despre nimeni și despre nimic, nu mai face băi de mulțime, nu mai este pe lângă Cîțu, pur și simplu s-a băgat la somn.
În tot acest timp, alți lideri din PNL precum Dan Vâlceanu, Rareș Bogdan, Raluca Turcan, până și primarul Constanței, Vergil Chițac și nu doar ei, au continuat să-i ia apărarea lui Cîțu, ieșind public să-și reconfirme sprijinul.
Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe ține însă să emită o teorie generalistă despre unii „mari lideri care s-au afișat cu Cîțu și care acum au dispărut din preajma lui”.
„Zilele acestea, la prima probă legată de problemele publice ale premierului Florin Cîțu, curajoșii s-au ascuns. Au intrat în pământ. S-au ascuns, probabil, în munți! L-au abandonat și pe Florin Cîțu. Oamenii aceștia vor să conducă și mai departe partidul și România. Stimați colegi, nu se mai poate așa! Ajunge cu acest mod de a face politică! Vorbăria goală nu mai convinge pe nimeni. Înțelegeți asta! Politica este despre oameni, nu despre povești”, afirmă Tișe pe contul său de facebook.
El nu îndrăznește să-i indice direct pe Emil Boc și pe eurodeputatul Daniel Buda, cam singurii dintre așa zișii susținători care au „intrat în pământ” pentru a evita să se lege la cap cu scandalul în care e implicat „reformatorul” Cîțu.
Și mai e ceva ce nu spune Tișe. Se ferește să admită că în ultima perioadă a fost scos din grupul lui Emil Boc, marginalizat complet. În acest moment, oamenii care stau lângă Boc sunt Daniel Buda, viceprimarul Dan Tarcea și fostul prefect, actualmente secretar de stat, Mircea Abrudean. Ei sunt oamenii din PNL Cluj cu pretenții la funcții politice și administrative, lideri care în 2024 se vor poziționa ca posibili candidați, de ce nu, inclusiv la funcția pe care o ocupă astăzi Tișe.
În timp ce Tarcea și Abrudean visează măreț, stând lipiți de imaginea lui Boc, Tișe mai iese din când în când să se certe singur. Lansează aceleași acuzații banale despre oportunism politic, despre nerealizările unora, fără să nominalizeze pe cineva. Se lamenteză inutil fără să-și asume o direcție, fără ca argumentele sale să aibă un ecou. „Propun PNL un exercițiu democratic, al meritocrației și al performanței politice: liderii care să conducă partidul să fie aceia care au cele mai multe voturi primite de la cetățeni, din fiecare județ/municipiu reședință. Ei sunt cei mai legitimi oameni din acest partid, chiar dacă liderilor închipuiți de la centru nu le place. Ei pot da credibilitate partidului și sunt singurii care pot conduce credibil! Ce ziceți, voi cei cocoțați acolo de o veșnicie!? Nu vreți sa-i lăsați și pe alții să arate ce pot?! Voi ce arătați de 30 de ani? Nimic!”, scrie Tișe. Așa, și mai departe ce?
L-ai uitat pe papitoiul parfumat, cheliosul R Bogdan, alt fripurist din Cluj.