Timiş vs. Cluj: cele mai puternice două judeţe ca business din România după Bucureşti-Ilfov, două modele de creştere diferite. “Antreprenoriatul suferă în Timiş. Este foarte comod să lucrezi într-o multinaţională sau la stat”
Economie by Actual de Cluj - dec. 28, 2022 1 628
Doar două companii antreprenoriale (International Alexander din transporturi şi producătorul de lactate Simultan) se află între cele mai mari 30 de companii private din judeţul Timiş, în timp ce în Cluj sunt cinci firme controlate de antreprenori între cele mai puternice 30 din judeţ, alte câteva businessuri mari create de antreprenori, în special în zona IT&C, precum Net Brinel sau Fotech trecând recent sub steag străin.
Timişul a devenit din 2000 încoace cel mai puternic judeţ din România pentru industria componentelor auto, fabricile de componente din judeţ având de altfel şi cea mai mare contribuţie la cifra de afaceri totală, de peste 86 mld. lei din 2021. Multinaţionalele au construit fabrici de la zero, au creat zeci de mii de locuri de muncă, au dezvoltat în ultimii ani centre de cercetare dezvoltare şi au creat şi un mediu de lucru stabil pentru o întreagă generaţie de angajaţi.
“Dacă luăm toată cifra de afaceri pe judeţul Timiş şi scădem toate multinaţionalele, vom vedea că antreprenoriatul are o pondere mai scăzută comparativ cu alte regiuni din ţară. În zona Timiş este foarte comod să lucrezi într-o multinaţională sau la stat şi sunt foarte mulţi angajaţi care au ales una dintre cele două opţiuni”, spunea în luna septembrie, la Timişoara, într-o discuţie cu Ziarul Financiar, un antreprenor local care crease sute de locuri de muncă.
Companiile mari, puternice din auto, precum Continental, Hella, Zoppas, reţeaua Profi înregistrată în Timiş dar cu operaţiuni naţionale, grupul Smithfield, cel mai puternic jucător din industria cărnii fac ca cifra de afaceri per companie din Timiş să fie net superioară celei din Cluj: 4,9 mil. lei, cu 1,1 mil. lei peste cea din Cluj, arată un raport dezvoltat de B2I app pentru platforma confidas.ro.
Dar Clujul este mult mai puternic antreprenorial, are o marjă de profit net superioară, are un nucleu de companii cu peste 20% mai mare faţă de cel din Timiş şi mai important conduce detaşat şi în 2022 la numărul de companii nou create. O analiză recentă a ZF arată că în primele zece luni din acest an în Cluj au fost create 89 de firme la 10.000 de locuitori faţă de numai 70 de firme în Timiş.
Clujul a dat şi câteva dintre cele mai puternice companii de IT&C din România, unele rămase încă la antreprenori, altele vândute precum Fortech, una dintre cele mai mari tranzacţii semnate în 2022.
Frumoasa poza din Brasov ! Ilustreaza un articol despre Cluj si Timis… no more comment