Închide

Textile din colecția etnografică a contesei Bethlen Anikó expuse la Muzeul Etnografic din Cluj, vernisajul e mâine

Actualitate by Actual de Cluj - apr. 05, 2022 0 224

Textile din colecția etnografică a contesei Bethlen Anikó expuse la Muzeul Etnografic din Cluj, vernisajul e mâine.

Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj anunță că în parteneriat cu Fundația Casa Tradițiilor Ardelenești deschide mâine expoziția ”Mărturii ale trecutului. Textile din colecția etnografică a contesei Bethlen Anikó”, al cărei vernisaj e programat mâine la ora 17.

După ce a fost deschisă la Muzeul Județean Mureș din august 2021 până luna trecută, expoziția e mutată la Cluj în perioada 6-30 aprilie.

Binecunoscută colecționară din Târgu Mureș, contesa Bethlen Anikó s-a stins din viață în iulie 2020. Expoziția de la Cluj prezintă o selecție de textile gospodărești, de interior și piese de port. Textilele de interior apar într-o prezentare care sugerează și funcția originală a pieselor. Diversitatea tehnică și ornamentală este exemplificată printr-un singur tip de artefact, ștergarul.

În expoziție apar piese individuale – pieptar, catrință, podoabă de cap, pelerină, cojoc, batic – dar și costume întregi din Țara Oașului, și zonele Călata și Sic din Cluj, din Câmpia Transilvaniei. Cele mai multe piese de port ale colecției provin din localitatea clujeană Sic, ”ceea ce ne-a permis să ilustrăm diversitatea portului viu”, după cum arată muzeul. Astfel, costumele care apar pe manechine au fost alcătuite după normele încă vii, respectate în comunitate. ”Diferențele aproape insesizabile în cadrul comunității semnalează vârsta, starea civilă a purtătoarei sau ocazia purtării”, explică muzeografii. Multitudinea și varietatea baticurilor brodate pun în evidență faptul că porturile populare erau confecționate încă, intens, și în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Bethlen Anikó provine dintr-o familie aristocrată marcantă a Transilvaniei, ramura din Beclean a familiei Bethlen. S-a născut în anul 1938, la Cluj. Tatăl, contele Bethlen Gábor a terminat Academia Agricolă din Debrețin, mama, Ferencz-Mihály Éva, provenită dintr-o familie de moșieri, a fost medic pediatru. O prezentare a vieții acesteia, publicată de Muzeul din Mureș:


Primii ani din viață îi petrece la Ocna Mureș, unde tatăl său se ocupă de moșia unchiului, contele Teleki Ádám. În timpul războiului, în 1944, familia se refugiază de la moșia bunicii din partea mamei, din Mădăraș (jud. Mureș) la Budapesta. Se întorc acasă la Târgu-Mureș în anul 1945, întâmpinând mari greutăți. În această perioadă de vicisitudini, la nici șapte ani, Bethlen Anikó se infectează cu virusul poliomielitic, boala infecțioasă lăsându-i handicapuri motorii pe viață, privând-o de libertatea de a se autogestiona și de a se mișca în mod autonom. După război, familiei i se ia titlul și averea, sunt deportați, tatăl angajându-se cu greu chiar și pentru muncă fizică.

Bethlen Anikó urmează clasele primare la Școala Reformată de Fete din Târgu Mureș, continuându-și studiile la școala din strada Baross Gábor. După terminarea celor șapte clase părinții o trimit la Sibiu, la un institut destinat persoanelor cu dizabilități motorii. Aici petrece doi ani și își însușește bine limba română discutând cu colegi și cu personalul din instituție, cu infirmierele săsoaice exersând și limba germană. După revenirea la Târgu Mureș, în anul 1959 reușește să dea bacalaureatul, ca elev privat.

Lecțiile de limbă străină făceau parte din viața de zi cu zi a fetelor Bethlen de la o vârstă fragedă. Bunica lor paternă, Bethlen-Bánffy Marianne, le predă limba engleză, franceză și germană. Cunoștințele de limbă ale lui Bethlen Anikó sunt aprofundate autodidact la un nivel înalt, ceea ce îi permite ca lecțiile de limbă ținute de ea să-i ofere, în următoarele decenii, o sursă de trai.

La începutul anilor 1990 Bethlen Anikó înființează Fundația Bethlen, menită să ofere sprijin persoanelor cu deficiențe.

Contesa Bethlen Anikó a murit la 1 iulie 2020.

Viața sa a constat dintr-un șir de încercări grele, dar credința ei, forța sa sufletească, ținuta și perseverența ei, iubirea vieții și dăruirea sa i-au conferit armonia unei vieți pline.

Pasiunea definitorie a vieții sale de adult a fost colecționarea artefactelor vechi. Convingerea, conform căreia „valorile trecutului nu pot fi lăsate să se piardă”, deoarece ele sunt amintiri ale modului de viață al comunităților transilvănene”, „întruchipările, zăloage ale frumosului, care ne arată simțul estetic, gustul, forța economică a celor care le-au confecționat sau le-au comandat” a determinat-o să aducă permanent sacrificii de ordin economic în vederea achiziționării artefactelor.

Chiar dacă a colecționat artefacte și din mediul burghez, majoritatea pieselor colecționate provin din comunități țărănești maghiare, românești, săsești din Transilvania: artefacte de uz gospodăresc, piese ceramice provenind din centrele transilvănene sau din manufacturi de ceramică, textile gospodărești și de interior, piese de port.

Perioada de colecționare durează aproximativ patruzeci de ani, de la începutul anilor 1970 până la începutul anilor 2010. Perioada în care artefactele au fost confecționate sau utilizate este mult mai lungă. Cele mai vechi piese sunt databile din secolul al XVIII-lea, cele mai noi din ultimul sfert al secolului XX.

Expoziția prezintă o selecție dintre textilele gospodărești, de interior și piesele de port. În perioada 2020–2021, în cadrul proiectului organizat de Fundația Casa Tradițiilor Ardelenești, s-a inventariat colecția de textile și port, identificându-se piesele cu ajutorul unor specialiști. Aproximativ jumătate dintre cele 8400 de piese inventariate sunt textile gospodărești sau de interior, jumătatea cealaltă fiind alcătuită din piese de port.

Din prima categorie fac parte numeroase piese provenind din comunități săsești din zona Bistrița, Sibiu, Sighișoara. Majoritatea textilelor provenite din comunități maghiare, identificate după notițele colecționarei și pe baza stilului pieselor, provin de pe cursul superior al Mureșului (Aluniș, jud. Mureș), din zona Târnavei Mici (Bălăușeri, Chendu) și din zona Călata. Majoritatea textilelor românești sunt ștergare din diferite zone.


 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare