Teatrul din Cluj caută actori, face atelier pentru o viitoare ”bază de date” cu actori și actrițe, face casting
Cultură by Actual de Cluj - iul. 22, 2025 0 203
Teatrul din Cluj caută actori, face atelier pentru o viitoare ”bază de date” așa cum arată instituția de cultură, cu actori și actrițe, face casting.
Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca organizează în a doua jumătate a lunii septembrie un atelier cu o durată de două zile pentru a crea o bază de date de actori și actrițe, în vederea unor posibile colaborări pentru stagiunile viitoare. Cei care doresc să se înscrie trebuie să aibă o diplomă de licență în actorie și vârsta maximă de 30 de ani.
Aceștia trebuie să trimită pe e-mail un CV actualizat cu fotografie recentă, colaborări actuale, proiecte viitoare și înregistrarea unei scurte descrieri personale și a unui moment la alegere de cel mult cinci minute. Înscrierile au început ieri și se încheie în 24 august.
