Închide

Tatăl copilului de 8 ani găsit mort, după ce a fost înjunghiat, a fost prins

Actualitate by Actual de Cluj - iul. 28, 2020 0 1525

sursa foto Antena 3

Tatăl copilului de opt ani găsit mort, înjungiat în piept, pe bancheta din spate a mașinii tatălui său, a fost găsit în urmă cu puține momente, după ce a fost dat în urmărire.

Informația a fost confirmată pentru actualdecluj.ro de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, Mihaela Sfîriac.

Se pare că bărbatul ar fi încercat să se sinucidă la vederea anchetatorilor. Informația nu a fost confirmată încă dar acesta a fost transportat la spital, la Unitatea de Primire a Urgențelor, unde s-a notat că acesta a fost găsit cu plăgi prin înjunghiere, ”probabil prin autoagresiune” după cum arată purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Cluj, Flavia Topan. ”La momentul actual este stabil hemodinamic și respirator, iar leziunile sunt în curs de investigare”, a arătat aceasta.

Amintim, un copil dat dispărut a fost găsit mort în această dimineață. Se pare că ar fi fost ucis, chiar de tatăl său, căci anchetatorii l-au găsit pe bancheta din spate a mașinii tatălui său, un taximetru înmatriculat în Cluj, cu plagă înjunghiată în piept.

Băiatul de doar 8 ani a fost anunțat ca dispărut de mama sa în 26 iulie. Aceasta a relatat că fiul ei nu a revenit la domiciliu, deși, conform înțelegerii, tatăl acestia trebuia să –l aducă la domiciliul stabilit în seara zilei de 25 iulie. De atunci, tatăl copilului nu a mai fost găsit iar telefonul acestuia e închis. ”Au fost efectuate acțiuni de căutare pe teren, au fost audiați prieteni, cunoscuți, rude. Totodată, au fost dispuse măsuri pentru darea în consemn la frontieră a autoturismului și a celor doi, însă până la data de 28 iulie cei în cauză nu au fost depistați”, arată anchetatorii. ”În toată această perioadă, nu s-a stabili o legătură telefonică cu tatăl minorului, acesta având mobilul închis”.

Astăzi copilul a fost găsit mort pe raza localității Lita din Cluj, în autoturismul indicat ca fiind utilizat de către tatăl minorului. ”Acesta prezenta urme de violență pe corp. Până în prezent, tatăl minorului nu a fost găsit”, mai susțin anchetatorii. Mai exact, arată purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj Mihaela Sfîriac pentru actualdecluj.ro, copilul a fost găsit cu o plagă înjunghiată în piept. Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

Revenim cu informații

Nici un comentariu

Scrie un comentariu