Închide

Tarife noi la polivalenta primăriei. Se introduce și o taxă de vizitare a obiectivului

ActualitateAdministrație by Luminiţa Silea - sept. 18, 2015 0 671

Tarifele practicate de societatea primăriei care administrează sala polivalentă vor fi ajustate. Conducerea SC Sala Polivalentă vrea ca societatea să fie pe zero în cât mai scurt timp, mai ales din taxele pentru organizarea de evenimente. Anul acesta, primăria a alocat mai multe milioane de lei, prin majorarea de capital, în așa fel încât societatea să poată să funcționeze și să achite utilitățile pentru polivalentă.

Noile tarife pe care le va practica Sc Sala Polivalentă vor fi supuse atenției Consiliul Local la ședința extraordinară din 22 septembrie. Față de actualele tarife, propunerea este de majorare a prețurilor percepute în cazul organizării de evenimente și spectacole, a celor de închiriere a zonei VIP. De asemenea, se propus tarife noi pentru închirierea terasei pietonale de la etajul III, a holurilor, a zonelor comerciale sau se introduce un trarif nou pentru montat și demonta parchetul sau pentru curățenie.

În cazul parcării subterane cu peste 400 de locuri se propune taxa de 1 leu pe oră. În prezent parcarea se poate utiliza gratuit. Mai mult, se introduce și o taxă de închiriere a acesteia, în cazul în care nu sunt evenimente sportive, mai precis se vor închiria sectoarele 2 și 3. Se introduc tarife și pentru bannerurile publicitare sau pentru difuzarea de clipuri video.

O altă nouta o reprezintă taxa de vizitare a Sălii Polivalente. Aceasta va fi de 5 lei și poate scădea la 2 lei în cazul grupurilor de minim 10 persoane. Tarifele pentru activitățile sportive de performanță rămân aceleași. Pentru sportul amator, tarifele propuse sunt de 300 lei pe oră în cazul sălii de joc și 200 de lei pe oră în cazul celei pentru antrenamente. Tarifele propuse includ și o taxă suplimentă pentru consumul de energie electrică din firida principală, în cazul derulării de evenimente.

Conducerea Sălii Polivalente a mai fost de acord, la propunerea Direcției de Patrimoniu a Primăriei, că trebuie modificat contractul de delegare a gestiunii prin care aceștia se ocupă de administrarea sălii de sport, în așa fel încât să poată încasa veniturile din cesionarea numelui Polivalentei. Deocamdată în această direcție s-au făcut doar demersuri la nivel de intenție și nu s-a perfectat nicio negociere. „Acum, după aprobarea noilor tarife și după modificare contractul de delegare a gestiunii, societatea va fi mandată să se ocupe și de acest subiect, al vânzării numelui, oficial”, au menționat reprezentanții primăriei.

TARIFE PROPUSE PENTRU ACTIVITĂȚILE DE LA SALA POLIVALENTĂ

tarife polivalenta

 

 

tarife polivalenta 2

 

 

tarife polivalenta 3

ACTUALELE TARIFE

tarife polivalenta 4

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.