Țăranul din Cluj care a făcut un avion cu propriile mâini, în urmă cu o sută de ani – și de ce n-a zburat niciodată
ActualitateIstorieTop News by Actual de Cluj - mai 03, 2025 0 176
”Departe, în Ardeal, un țăran colindă satele și orașele, arătând tuturor un avion făcut de el” – aceasta consemna un ziar din Budapesta, la 23 iulie 1912. Se dovedea a fi un țăran pe nume Matei Chiorean, de lângă Cluj, care construise un avion chiar cu mâinile sale, și care mai avea nevoie doar de un motor ca să zboare. Din păcate eforturile sale s-au dovedit fără rezultat.
Aflăm despre istoria inedită a eforturilor acestuia dintr-un articol scris chiar de fiul său, Pancrațiu Chiorean, în volumul ”Aviația clujeană”, publicat de Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA). ”Dar cine era acest țăran despre care, în anii 1911-1912, consemnau
multe publicații românești și maghiare din Austro-Ungaria”, se întreabă autorul. ”Știrea relatată era una insolită: un țăran pe nume Matei Chioreanu, din părțile Clujului, a construit un aeroplan (unele publicații inserau și fotografia acestuia, cum ar fi, de exemplu, ”Képes Hét” – numărul 31 din 1912, „A Nap” – iulie 1912). Matei Chiorean, un personaj extrem de interesant, cu o poveste demnă de o carte, își are obârșia în satul Cubleșu Român.
Matei Chiorean aflase din gazete despre încercările fraților Wright, despre realizările pionierilor Vuia, Vlaicu și Blériot. Din 1905, și-a pus în minte să-și procure materiale, ca să înceapă să meșterească propriul aparat de zburat. S-a apucat de lucru la avionul său în noiembrie 1909. În
vara anului următor, prototipul prinsese deja contur. În primăvara anului 1911, aparatul era finalizat în linii mari, lipsindu-i doar învelitorile de pânză pentru aripi și profundor. Pentru că nu și-a permis să achiziționeze pânză specială produsă pentru industria aeronautică, a apelat la pânza fină de in, țesută strâns și fiartă în ulei, pentru a deveni impermeabilă. Aparatul era de tip monoplan, dotat cu aripă cu profil gros, un element foarte rar întâlnit la avioanele epocii, după cum se precizează în articol. ”De menționat că designul aripii depășea concepțiile promovate de Vuia și Vlaicu, care apelaseră la o altă abordare, mai ”clasică”, notează autorul. ”Ampenajul avea direcția și planul orizontal, iar dedesubt avea două tălpici încovoiate spre înapoi, pentru a ușura alunecarea. Fuselajul, cu profil pătrat, subțiat spre ampenaj, era alcătuit din patru bucăți de lemn de paltin, lustruite și lăcuite. Secțiunile fuzelajului erau asamblate împreună prin puncte de fixare cu șuruburi, iar rigidizarea ansamblului era realizată cu ajutorul cablurilor de oțel sub tensiune. Aripa era confecționată din lonjeroane de brad cu profil subțiat, întărite cu nervuri. Carlinga, în formă de leagăn, era confecționată din lemn de paltin și frasin. Din frasin era făcută și elicea, pe sistem stratificat (două plăci lipite între ele pentru a-i mări rezistența)”.
Vestea că un țăran din Cubleș, fără știință de carte, a construit un avion care pare gata să zboare, dar îi lipsește motorul, s-a răspândit cu iuțeală în localitățile din jur.
La sugestia unor cunoscuți, Matei s-a pornit să bată târgurile din împrejurimi, unde expunea avionul și organiza colecte publice. Astfel a pornit prin localitățile din zonă, organizând expuneri ale aparatului, cu acces pe bază de bilet. Drumurile l-au purtat la Cluj, Dej, Bistrița, Năsăud, Beiuș și altele.
”Cei mai mulți dintre cei care-și manifestau interesul față de această ”excentritate” prezentată de către țăranul român Matei Chiorean făceau
parte din elita intelectuală română și maghiară, oamenii simpli simțindu-se mai degrabă timorați la apropierea de o asemenea lucrare neobișnuită pentru acea vreme”, notează autorul și detaliază: ”mentalitatea populară clasa avionul în sfera lucrurilor ”necurate” care mai degrabă aduceau necazuri decât erau
demne de admirație”. Cei mai mulți care aflau de „năstrușnica lucrare” nu voiau să creadă în ruptul capului că aceasta fusese realizată de către un simplu țăran îmbrăcat ca prin partea locului, cu pantaloni largi și cizme. Toți erau curioși să afle ”unde-i inginerul?”.
Ca exemplu grăitor, notează autorul în lucrarea amintită, se poate socoti și o întâmplare de pe vremea când își expunea avionul, în anul 1912, prin luna iulie, la Dej, unde se organizase un târg de vară. Autoritățile au bătut toba, pentru ca aceia care doresc să vadă „mașina de zvurat” să afle unde
poate fi văzută. Matei Chiorean, preumblându-se prin târg, a fost martorul involuntar al următorului dialog purtat între doi săteni din
împrejurimile Dejului:
”Auzi, măi? Ce zici? Ăsta cu zburătoarea asta a lui a face de-a bate ghiața (grindina); p-aesta să-l poți prinde și apoi să-i dai!”.
Matei, fiind îmbrăcat în haine simple, obișnuite prin partea locului, n-a fost recunoscut de către cei care vorbeau așa, astfel că a scăpat de
o posibilă corecție din partea țăranilor superstițioși.
Periplul său prin târguri și expoziții nu a scăpat atenției presei, Matei Chiorean fiind fotografiat și beneficiind de mențiuni scrise în diferite reviste și ziare. Astfel, revista maghiară „Képes Hét”, în numărul său din 4 august 1912, publică o fotografie a „meșterului” Chiorean alături de aparatul său de zbor. Un articol însoțit de fotografie a apărut și în ziarul „A Nap”, tot în limba maghiară, la 23 iulie 1912, purtând un titlu sugestiv – ”Icarul-țăran”.
Din conținutul relatării: „Departe, în Ardeal, un țăran colindă satele și orașele, arătând tuturor avionul construit de el. Îl cheamă Tyorian Matenak (numele maghiarizat al lui Matei Chiorean). S-a născut la Cubleș, Cluj, are 45 de ani, și abia la vârsta de 15 ani a învățat să scrie și să citească. A învățat din proprie voință, spun admiratorii. Este un țăran simplu, dar se gândește numai la șuruburi și motoare. Pe lângă cultura pământului, a învățat și meseria de rotar; a
făcut reparații diverse la căruțele țărănești. O dată, a făcut din lemn o bicicletă perfectă, înlocuind camerele de cauciuc, cu cânepă răsucită. Acest om este Mate (Matei). Dar asta încă nu-i nimic. Acest țăran care promitea și-a perfecționat îndemânarea în armată, învățând încă o meserie, aceea de tâmplar. Întorcându-se în satul său, a confecționat viori, a executat cioplituri, sculpturi în lemn. O bună parte din aceste cioplituri împodobesc biserica din sat. Când, în 1910, Frey a organizat la Cluj concurs de avioane, între spectatori era și Tyorian Mate (Chiorean Matei). După concurs și-a cerut permisiunea să privească
avionul de aproape. Permisiunea i s-a dat și țăranul deștept și cutezător a privit avionul foarte amănunțit. Întorcându-se în sat, și-a comandat
reviste ilustrate din care și-a completat cunoștințele tehnice. După aceasta s-a apucat de confecționarea unui avion. Prima dată a construit un model la scara redusă, cu care a făcut experiențe. Încurajat de reușita experiențelor, a participat la adunarea ”ASTRA” din Blaj, unde a avut ocazia să facă cunoștință cu ing. Vlajku (Vlaicu). Vlajku a ascultat surprins explicațiile acestui țăran simplu, dar foarte inteligent, dându-i indicații și sfaturi bune. De atunci, în liniștitele seri de iarnă, încetul cu încetul, Tyorean Mate, a terminat de construit minunatul său avion. Avionul a fost terminat. Specialiștii din apropiere l-au declarat surprinzător de perfect. Și totuși acolo a stat, nemișcat, mai mult de un an, în șura Icarusului de la țară. Îi lipsea sufletul, adică motorul. Fără motor, această construcție minunată cu aripi mândre, nu se putea avânta în azurul albastru. Un an a stat în șură avionul alb, frumos. Dar când scriem aceste rânduri, deja merge, se apropie. Ura! Mate și-a luat avionul și-l duce din oraș în oraș, din sat în sat. Doar se va găsi un protector care se va îndrăgosti de avion și-i va cumpăra motor. Dar poate e mai bine până n-are motor, până atunci aviația nu este o disciplină obligatorie. Dar dacă va avea
motor, ce va mai împiedica avionul lui Tyorian Mate să zboare? Avionul construit după indicațiile inginerului Vlajku (Vlaicu), și fără motor este scos în lume, numai noroiul îi face din când în când greutăți”.
(traducerea textului aparține familiei).
Iată ce se relatează într-un articol apărut în ziarul „Românul”, numărul 135/1912, pagina 6-7, cu titlul ”Ingeniozitatea unui țăran român pe care compatrioții noștri voiesc a-l face secui!”
„Cetim în Solia Satelor: Matei Chiorean, iată numele unui sătean din Cubleșul român de lângă Cluj, care s-a făcut vestit pentru mașina de sburat, pe care și-a făcut-o cu mâna lui după forma și măsurile iscodite de el. Încă de astă vară, de la serbările de la Blaj, când a sburat Vlaicu, a fost ieșit vestea cum că un țăran isteț din părțile Someșului, are o mașină de sburat lucrată toată de el. Și au putut chiar să vadă cei cari au fost la Blaj cum că pe lângă pasărea măiastră a lui Vlaicu, se tot învârte, gânditor și tăcut, un sătean cu ochii vioi și tot judeca și măsura minunata alcătuire. Chiar pe inginerul Vlaicu l-am văzut într’un rând discutând cu Matei Chiorean și descurcând o împletitură de linii de pe o bucată de hârtie. Se înțelege, lumea se uita neîncrezătoare la țăranul în izmene largi de pe Someș. Matei Chiorean însă nu s-a dezbărat de mașina lui. A isprăvit-o de tot și așteaptă acum să-i pună motor, ca să se înalțe în văzduh. Neavând însă bani, a crezut să o poarte prin orașe de arătare și astfel să-și câștige banii de lipsă. De vre-o două zile este cu mașina la Cluj. Am fost și noi de am văzut-o. O mare pasăre cu trup de lemn și cu aripi de pânză. E alcătuit tot din lemn cioplit și poleit de Chiorean. Sulegetă și subțirică, c-o lungă coadă. Croită după chipul altor mașini, însă cu schimbări și înnoiri de forme. Când o vezi îți pare șoim gata de zbor. Îi lipsește duhul dintr’ânsa, motorul. Este făcută cu multă istețime însă cu uneltele și priceperea unui sătean, care nu are la îndemână fabrica, nici cunoștințe de numeri și calculi mai înalți a unui inginer din lumea mare. La toată întâmplarea însă, dovedește o minte rară și o agerime fără pereche. O mare putere de alcătuire închisă în strâmtoarea și sărăcia unui sat. Dacă putea acest Matei Chiorean ajunge la lumina învățăturilor, unde ar fi el astăzi? Poate ar străbate văzduhul ca un alt șoim biruitor, alături de Vlaicu, mândria noastră. Mai ales că este mare meșter în ale lui. Face biciclete din lemn și merge pe ele ca domnii celea din fabrici. Și-i zugrav. Și alte măiestrii pricepe. Are mare nădejde că această mașină, având motor, ar sbura abunăseama. Ori chiar dacă ar avea scăderi, alta și-ar face că planuri mai are, alte meserii pricepe.
Suntem mândri de acest sătean român. Deși ungurii l-au făcut Tyorean Mate și au umplut gazetele lor din Cluj, vorbind de istețimea ”săcuiului din Cubleș”. Iată ce zic ei: minte de „sătean ungur”. De, așa sunt ei, tot ce-i bun, fac al lor. Și se fac de râs”.
Documentele citate reprezintă doar o parte a mărturiilor scrise la vremea respectivă despre avionul construit de către țăranul Matei Chiorean. Alte asemenea documente sunt cuprinse într-un dosar dedicat realizărilor tatălui, constituit și păstrat de către fiul Pancrațiu Chiorean, directorul Școlii din satul Sard, raionul Cluj (Huedin).
Deși legat cu ițe adânci, pornite din suflet de proiectul avionului său, Matei Chiorean nu a apucat ziua în care să i se confirme funcționalitatea acestuia. „Sufletul” aparatului, motorul, nu a putut fi achiziționat, cu toată zbaterea și truda meșterului său. Întors de pe la expoziții și târguri, cu invenția sa deja cunoscută în întreg Ardealul și chiar mult dincolo de hotarele acestuia, Matei Chiorean a constatat cu amărăciune că banii câștigați din expunerea invenției s-au topit pe cheltuielile prilejuite de transportarea acestuia dintr-o locație în alta. O vreme a mai sperat în promisiunile unora și altora dintre „domni”. Dar timpul a trecut, interesul s-a diminuat, odată cu avântul fără precedent
înregistrat de industria aeronautică, impulsionată de pregătirile pentru prima conflagrație mondială. Mândra pasăre de pe Someș s-a odihnit, o
vreme, cu trupul demontat, în șura casei meșterului. Apoi, din 1918, a fost expusă în clădirea școlii din sat. Dar clădirea a fost demolată în
1925 și, astfel, s-a pierdut trupul ”păsării”. N-au mai rămas decât elemente disparate: o parte din cârmă și prototipul elicei.
Matei Chiorean a trăit până la vârsta de 96 de ani, trecând la cele veșnice în 25 iulie 1962.
Aici întregul volum editat de ARPIA, cu articolul despre Matei Chiorean
Citește și:
