Închide

Sute de mașini de transport marfă și călători au fost controlate într-o razie de amploare a polițiștilor clujeni în câteva zile, s-a lăsat cu peste o mie de amenzi

ActualitateTop News by Actual de Cluj - feb. 14, 2022 0 234

Sute de mașini de transport marfă și călători au fost controlate într-o razie de amploare a polițiștilor clujeni în câteva zile, s-a lăsat cu peste o mie de amenzi.

Timp de câteva zile, până ieri, polițiștii rutieri din Cluj au controlat pe principalele artere de circulație din Cluj un număr de 454 de vehicule, dintre care 250 de transport marfă și 204 de transport persoane. Rezultatul – nu mai puțin de 1.169 de amenzi date, dintre care covârșitoarea majoritate, peste o mie, pentru încălcarea legilor privind circulația pe drumurile publice.

De exemplu în prima zi a acțiunii, în 7 februarie, polițiștii au depistat un șofer de TIR care se deplasa pe cel mai periculos drum din Cluj, DN1E60, cu o viteză de 88 km/h, pe un sector de drum pe care viteza maximă admisă este de 50 km/h. O zi mai târziu polițiștii rutieri au depistat pe DN 17, în Cuzdrioara, un șofer de camion care făcea  transport de mărfuri internațional, fără a respecta prevederile referitoare la tahograf și fără a avea documentele legale de atestare profesională și transport. Șoferul a fost amendat cu nu mai puțin de 13.000 de lei iar mașina a fost confiscată. În 9 februarie polițiștii rutieri din Câmpia Turzii au depistat un șofer care transporta persoane deși nu deținea autorizația de transport persoane în regim de închiriere și bilete, adică, așa cum se exprimă polițiștii, ”documentele care să ateste plata anticipată a serviciului de transport”. Șoferul a fost amendat și a rămas fără permis pentru o jumătate de an; totodată au fost reținute plăcuțele de înmatriculare și certificatul mașinii.

Un alt șofer a fost depistat în Dej în timp ce efectua transport public de persoane în trafic internațional. Din verificările efectuate a reieșit faptul că acesta nu a respectat prevederile referitoare la utilizarea aparatului tahograf și nu deținea documentele legale de atestare a competenței profesionale. Șoferul a fost amendat cu 15.000 de lei.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare