Închide

Sute de clujeni au învățat manevre de salvare de vieți la maratonul resuscitării, organizat în weekend de voluntarii SMURD

Actualitate by Actual de Cluj - ian. 16, 2023 0 113

Sute de clujeni au învățat manevre de salvare de vieți la maratonul resuscitării, organizat în weekend de voluntarii SMURD.

Mai exact, peste trei sute de persoane au învățat gratuit manevre salvatoare la Maratonului Resuscitării, după cum arată evidențele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj. Ediția din acest an a avut loc sâmbătă la mall-ul din Florești, și a fost susținută de 15 medici de urgență din cadrul UPU-SMURD Cluj, 50 de studenți voluntari din cadrul SMURD Cluj, zece paramedici pompieri și zece voluntari din echipajele SMURD de prim-ajutor calificat ale ISU Cluj.

Numărul total al participanților e de 329. ”Practic, în cazul unui stop cardio-respirator (SCR), suportul vital de bază câștigă minute importante în lupta cu viața, până la sosirea echipajelor medicale specializate. Studiile efectuate au demonstrat că persoanele cărora li se aplică rapid manevrele de resuscitare au cele mai mari șanse de recuperare după instalarea unui SCR. Pe de altă parte, victimele cărora nu li se acordă suportul vital bazal au șanse minime de a supraviețui în urma unui SCR”, arată ISU Cluj. Cursurile s-au desfășurat succesiv, repetându-se pe parcursul întregii zile, cu grupe de doi până la cinci cursanți. Aceasta a fost a cincea ediție de iarnă a Maratonului Resuscitării din județul Cluj, care a debutat în 2015.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare