Închide

Curierul de 18 ani prins în flagrant în dosarul escrocheriei „contul securizat”, cercetat în libertate

Actualitate by Actual de Cluj - iul. 14, 2026 0 13

Tânărul care a fost prins ieri la Cluj înainte să apuce să îi fure unei femei mii de euro după ce aceasta a căzut pradă cunoscutei-deja înșelătorii cu presupuse credite bancare e cercetat în stare de libertate, precizează azi Poliția din Cluj la solicitarea actualdecluj.ro.

Acesta e cercetat penal pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune.

E vorba de un tânăr de 18 ani pe care polițiștii l-au reținut înainte să apuce să primească banii femeii și care ar fi recunoscut la audieri, ulterior, că făcea parte dintr-o rețea care înșela la telefon victimele.

Amintim, o femeie de 73 de ani din Cluj-Napoca a fost victima escrocheriei cunoscute drept „contul securizat”, după ce a fost convinsă telefonic de persoane care s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții că economiile sale sunt în pericol. Sub pretextul protejării banilor, aceasta a retras din cont zeci de mii de euro și i-a predat unui tânăr care s-a prezentat la domiciliul ei în calitate de „curier”, fără să bănuiască faptul că este vorba despre o înșelătorie.

În urma anchetei, polițiștii au reușit să identifice și să rețină doar curierul, un tânăr de 18 ani din Republica Moldova, suspectat că a ridicat banii de la victimă și i-a predat mai departe membrilor rețelei.

Potrivit cercetărilor, femeia a fost contactată telefonic de mai multe persoane care au pretins că sunt angajați ai unor structuri de combatere a criminalității și ai Băncii Naționale a României. Sub pretextul existenței unor credite contractate fraudulos pe numele acesteia și al unei presupuse anchete privind un furt de identitate, autorii au determinat persoana vătămată să retragă din conturile bancare importante sume de bani, susținând că acestea trebuie depuse într-un „cont securizat” al Băncii Naționale a României pentru a fi protejate și ulterior restituite.

Fiind menținută permanent în legătură telefonică și convinsă de autenticitatea demersului, femeia a retras din două unități bancare suma de 100.000 de lei și 29.550 de euro, pe care le-a predat unei persoane necunoscute, într-un parc din Cluj-Napoca, după folosirea unei parole stabilite în prealabil de către autori.

Ulterior, persoana vătămată a fost contactată din nou și i s-a solicitat să predea încă 50.000 de lei, sub pretextul blocării unor alte credite contractate fraudulos. În acel moment, aceasta a realizat că a fost victima unei înșelăciuni și a sesizat organele de poliție.

Ieri polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au organizat o acțiune, după ce autorii au contactat din nou persoana vătămată și i-au solicitat să remită suma de 10.000 de euro unui pretins „specialist”, care urma să depună banii într-un presupus cont securizat al Băncii Naționale a României.

În jurul orei 11.45, polițiștii au identificat și depistat, în Cluj-Napoca, în zona parcului Central, un tânăr de 18 ani, din Republica Moldova, care urma să preia suma de bani de la persoana vătămată.

În cadrul audierilor, tânărul a recunoscut că urma să participe la săvârșirea unei fapte cu caracter penal, respectiv să preia suma de bani remisă de persoana vătămată, cunoscând caracterul ilicit al activității.

Citește și:

Nici un comentariu

Scrie un comentariu