Închide

Suporter rapidist beat lovește un jandarm la meciul CFR Cluj – Rapid, ajunge în închisoare

Sport by Actual de Cluj - mai 24, 2015 0 720

Un suporter rapidist a fost reținut ieri pentru 24 de ore în Gruia după meciul CFR Cluj – Rapid, și riscă închisoarea după ce a lovit un jandarm.

Suporterul a lovit un jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, astfel că a fost reținut pentru 24 de ore. Bărbatul are domiciliul în București și a fost amendat deoarece era beat și adresa cuvinte jignitoare personalului firmei de pază. „În momentul în care jandarmul, din cadrul dispozitivului de prevenire și combatere a faptelor antisociale, a încercat să-l fotografieze, suporterul a lovit cu piciorul camera foto, care a ricoșat în zona arcadei jandarmului, provocându-i acestuia o plagă”, relatează Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj-Napoca. Bărbatul a fost imobilizat și prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca care a dispus măsura reținerii pe o durată de 24 de ore și a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

CFR Cluj a dispus aseară de Rapid București pe teren propriu, 2-1 în Gruia. Înfrângerea trimite oaspeții în liga secundă.

VIDEO CFR Cluj învinge Rapid București în Gruia, 2-1, Deac eliminat după altercație cu Rui Miguel

Nici un comentariu

Scrie un comentariu