Închide

Subiectele de la Bacalaureat 2025 Limba română s-au scurs pe internet, fotografiate într-un centru de examen din județul Cluj

EducaţieTop News by Actual de Cluj - iun. 10, 2025 0 441

Subiectele de Bacalaureat 2025 la Limba și literatura română au fost scurse dintr-un centru de examen din județul Cluj, potrivit unei fotografii postate pe rețelele sociale și obținută de Edupedu.ro.
Subiectele sunt fotografiate cu o cameră din sala de examen și par a fi subiectele de marți, 10 iunie 2025, din ziua probei la Limba și literatura română.

Ora și data de pe ecranul laptopului din fotografie pe care se redau imaginile live cu subiectul indică ora 09:19, 10.06.2025, iar pe document se observă că ar fi vorba de centrul 1650 din județul Cluj. Proba a început la ora 9 și se încheie la ora 12. Candidații pot ieși din săli cel mai devreme la ora 10:30.

La subiectul III, potrivit documentului, candidații au avut de realizat o caracterizare de personaj dintr-un text de Ioan Slavici sau Ion Creangă. Nu este clar dacă subiectul este pentru real/ tehnic sau uman/ pedagogic.

La subiectul al II-lea, candidații ar fi avut de comentat rolul notațiilor autorului pe un text dramatic de G.M. Zamfirescu, „Domnișoara Nastasia”.

Subiectul IB ar fi fost un eseu argumentativ despre înfățișarea unei persoane – dacă poate sau nu să influențeze succesul acesteia.

Un număr de peste 3.600 de elevi susțin de azi examenul de bacalaureat, în Cluj. E vorba mai exact de 3.646 de absolvenți ai claselor a XII-a care vor susține, începând de azi, probele scrise din cadrul Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025. Dintre aceștia, 3.318 provin din promoția curentă, iar restul de 328 – din seriile anterioare. Din totalul candidaților, 2.479 sunt de la școli din Cluj-Napoca.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în 20 iunie iar cele finale – după contestații – în 30 iunie.
Un candidat este declarat promovat la examenul național de bacalaureat dacă îndeplinește, cumulativ, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise și a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea, obținând, în final, cel puţin media 6 la probele scrise.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu