Închide

Cum ar putea fi extins traseul cu probabil cei mai mulți călători din Cluj-Napoca

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 24, 2025 3 2729

Traseele de transport comun cu cele mai multe validări din Cluj-Napoca, liniile 24 și 24B, adică cei mai mulți călători, ar putea fi extinse extind până în zona Soporului, înlocuind linia 44 ca traseu principal în noul cartier spre facilitarea legăturilor acestuia pe axa est-vest și respectiv a conectivității mai bune pentru baza sportivă Gheorgheni.

Este o propunere redactată de trei specialiști în mobilitate într-un studiu prezentat azi în Cluj-Napoca. Aceștia propun ca traseului 24 să-i fie modificat capătul de la Bucium în Grigorescu, urmărindu-se crearea unei legături noi și evitarea concurenței inutile cu troleibuzul 25.
Totodată, autorii recomandă ca cele două trasee să fie operate intercalat, cu plecări programate la intervale egale, alternativ spre Vivo! și spre Grigorescu. ”În ceea ce privește sensul de mers spre strada Soporului, orarele vor fi stabilite astfel încât frecvența pe tronsonul comun să fie uniformă”, consideră aceștia.

Traseul e deservit de 11 autobuze diesel, iar în weekend – de 8. Nu am putut verifica până la ora publicării acestei știri dacă cele două trasee sunt într-adevăr cele mai aglomerate din oraș dar studiul face această mențiune: ”traseele cu cele mai multe validări din Cluj-Napoca”. Afirmația se basează pe datele dintr-o singură săptămână din august 2022.

Iată  propunerea:

3 comentarii

  1. Ideea prelungirii rutei pt 24B este f bună.cartierul s a mărit și capatul lui este pe str sopor.luati aceste f multe autobuze care se inghesuie momentan intr un spatiu f mic,impropriu si care polueaza nonstop și aproape nu opresc niciodată,aflate la 10 m de geamurile oamenilor și scoateți le în afara cartierului . schimbați flota cu electrice ca altfel ne sufocam incet și sigur în clujul nostru de 5 stele.faceti astfel tr în comun atractiv și civilizat.poate nu ar strica sa lucrati puțin si la comportamentul conducătorilor auto.o simpla scimbare de camasa nu e suficient.

  2. Ar fi oportuna devierea/înființarea unei linii de autobuze pe Strada Plopilor-vechi- care sa ajunga in centru-Cartierul Mărăști, dar si a unei rute pe strada Avram Iancu, din Manastur. Sunt 3 scoli pe str.Avram Iancu si alte 3 in proximitatea ei.

Scrie un comentariu

Articole similare