Student în Cluj? Vezi cam ce chirii poţi să găseşti în vara imobiliară
EconomieTop News by Kristina Reştea - aug. 27, 2015 1 1608
„Mi se par foarte scumpe”. Aceasta este prima reacţie în faţa ofertelor a unei viitoare studente la Medicină Cluj, interesată de un apartament de o cameră sau două, într-un bloc nu foarte îndepărtat de locul unde urmează să înceapă cursurile de an I. Printre oferte, locuinţe pentru care viitoarea studentă are de plătit: 370 de euro, 500 de euro, 550 sau chiar 700 de euro. „Decizia trebuie luată destul de repede, pentru că apartamentele se închiriază în câteva zile, în această perioadă”, e sfatul unui agent imobiliar, în perioada vacanţei de vară. Totuşi, ofertele care trec de 500 de euro pot fi găsite pe site-urile unde au fost postate chiar şi la interval de 2-3 săptămâni de precedenta căutare.
În plină febră a pieţei chiriilor (cu câteva săptămâni înainte de începerea noului an universitar), portalul Imobiliare.ro a lansat un proiect dedicat acestei pieţe, derulat exclusiv online în perioada 27 august – 30 septembrie: târgul de chirii. Prețurile pornesc de la 125 de euro pe lună pentru o garsonieră în Brașov, de la 150 de euro lunar pentru un apartament cu două camere din București și de la 180 de euro pe lună pentru un apartament cu trei camere din Timișoara. Oferta târgului cuprinde, în momentul lansării, peste 12.000 de garsoniere și apartamente cu două, respective trei camere scoase la închiriat în Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Timișoara şi Iași. În plus, studenții pot selecta proprietăți în funcție de distanța față de universitate.
Ce găseşti la Cluj?
În cartierul Mărăști, o locuință monocamerală, situată la etajul unu din patru, este disponibilă spre închiriere cu 150 de euro pe lună; aceasta are 21 de metri pătrați utili și este complet mobilată și utilată. În zona Baciu, un apartament cu două camere, nemobilat, are un preț cerut de 200 de euro pe lună; locuința dispune de o suprafață utilă de 51 de metri pătrați utili și este amplasată la etajul al doilea din patru al unui bloc finalizat în 2008. În zona Grigorescu, proprietarul unui apartament cu trei camere, de 70 de metri pătrați utili, solicită 250 de euro pe lună; amplasat la etajul unu din zece, imobilul este mobilat și utilat.
Să testăm harta de Cluj! Căutăm
O cameră aproape de… Arhitectură: 170-500 de euro/lună
O cameră aproape de… Calculatare: 200-500 de euro/lună
O cameră aproape de… Campus Hasdeu: 170-300 de euro/lună
O cameră aproape de… Complex Observator: 170-350 de euro/lună
O cameră aproape de… Ştiinţe Economice: 150-450 de euro/lună
“Pe segmentul chiriilor asistăm la o criză de oferte, în condițiile unei supracereri venită din prăbușirea vânzărilor în perioada de criză. La aceasta se adaugă, în septembrie, zeci de mii de studenți care nu au acces la locurile din cămine. În această perioadă, în cursul unei săptămâni, apar mai puțin de 4.000 de apartamente de închiriat cumulat în cele mai mari 5 orașe din țară, mult sub cerere. Studenții, dar și ceilalți chiriași sunt într-o cursă contracronometru, un apartament cu un preț bun putând fi închiriat și în câteva ore”, a explicat Adrian Erimescu, director general Imobiliare.ro, sursa ideei târgului online.
Prețuri în țară (Imobiliare.ro)
București:
În zona Basarabia, o garsonieră nemobilată are un preț cerut de 150 de euro pe lună – aceasta dispune de o suprafață de 35 de metri pătrați utili și este situată la ultimul etaj al unui bloc cu opt nivele, construit în anul 1991.
Proprietarul unei garsoniere complet mobilate și utilate din zona Rahova–Mărgeanului solicită suma de 180 de euro pe lună; situată la etajul patru din opt al unui bloc din 1984, locuința are 40 de metri pătrați utili.
În zona Cora Pantelimon, un apartament bicameral este disponibil spre închiriere, nemobilat, în schimbul a 150 de euro pe lună; amplasat la etajul opt din zece al unui bloc din 1978, acesta are o suprafață de 50 de metri pătrați utili.
În zona Titan–1 Decembrie 1918, o locuință similară ca suprafață și etaj, dar mobilată și utilată, are o valoare de listare de 200 de euro pe lună.
Tot de la 200 de euro pe lună pornesc prețurile pe segmentul apartamentelor cu trei camere. Cu atât poate fi închiriată, în zona Pantelimon, o unitate locativă de 60 de metri pătrați utili, nemobilată, situată la etajul șapte din zece al unui bloc construit înainte de 1990.
În Vitan, o locuință de 55 de metri pătrați utili, situată la parterul unui bloc cu patru etaje, are un preț cerut de 230 de euro pe lună; construită în 1975, aceasta este complet mobilată și utilată.
Timișoara:
În zona Complex Studențesc, o garsonieră la casă, mobilată și utilată, poate fi închiriată cu 150 de euro pe lună; locuința are 45 de metri pătrați utili, bucătărie și baie proprii și beneficiază de acces la o curte comună.
În zona centrală a orașului, în apropiere de Piața Operei, o locuință bicamerală de 42 de metri pătrați utili este listată pe Imobiliare.ro la un preț de 200 de euro pe lună; aceasta este complet mobilată și utilată și face parte dintr-o clădire istorică.
În zona Mircea Cel Bătrân–Cetății, proprietarul unui apartament cu trei camere, construit în 1980, solicită circa 180 de euro pe lună (echivalentul a 800 de RON pe lună); amplasată la etajul patru din patru, locuința este mobilată și are o suprafață utilă de 64 de metri pătrați.
Brașov:
În orașul de la poalele Tâmpei, zona Uzina 2, o garsonieră nemobilată, cu centrală proprie, poate fi închiriată cu 125 de euro pe lună; aceasta este situată la parterul unui bloc cu patru etaje și are o suprafață de 24 de metri pătrați utili.
Pe segmentul apartamentelor cu două camere, pretențiile proprietarilor încep de 170-180 de euro pe lună. Acesta din urmă este prețul cerut pentru o locuință de 49 de metri pătrați utili din zona Astra, situată la etajul doi din patru al unui bloc vechi.
În zona Blumana, un apartament cu trei camere, la casă, poate fi închiriat cu 200 de euro pe lună, pentru o suprafață de 45 de metri pătrați utili. Cu doar 20 de euro mai mult, chiriașii pot opta însă pentru o locuință nou-construită din cadrul ansamblului rezidențial Avantgarden 3 – aceasta este nemobilată și dispune de 70 de metri pătrați utili.
Iași:
În zona Nicolina, o garsonieră nemobilată poate fi închiriată cu 130 de euro pe lună; amplasată la etajul doi din patru, unitatea locativă are 24 de metri pătrați utili.
În zona Gară, un apartament cu două camere, mobilat și utilat, are un preț cerut de 150 de euro pe lună. Cu o suprafață de 60 de metri pătrați utili, acesta este situat la parterul unui bloc cu patru etaje.
În zona Bucium, un apartament nou, cu trei camere, este disponibil spre închiriere cu 200 de euro pe lună. Locuința se află la etajul doi (din patru), este decomandată și are o suprafață utilă de 65 de metri pătrați.
[…] Student în Cluj? Vezi cam ce chirii poţi să găseşti în vara imobiliară […]