UPDATE Strat considerabil de zăpadă în Cluj-Napoca, o singură tamponare raportată în unul dintre cele mai mari orașe din țară
Actualitate by Actual de Cluj - ian. 11, 2021 0 688
Strat considerabil de zăpadă în județul Cluj în această noapte dar până la această oră, în unul dintre cele mai aglomerate orașe din țară, o singură persoană a raportat o tamponare la Poliție.
E de așteptat ca numărul tamponărilor raportate în Cluj-Napoca să crească în următoarele ore, dar până la această oră, în oraș, o singură persoană s-a prezentat la Poliție ca să raporteze o tamponare – iar aceasta, fără legătură cu zăpada depusă, ci cu neasigurare la schimbarea direcției de mers, după cum arată reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Cluj pentru actualdecluj.ro.
Vom reveni cu informații în următoarele ore.
UPDATE Ora 13.20 Numărul tamponărilor cauzate de condițiile meteo rămâne mic în Cluj-Napoca, chiar și după ora amiezii. „Până în acest moment, la Biroul Constatări Avarii Auto, au fost raportate 6 evenimente rutiere soldate cu pagube materiale pe raza municipiului Cluj-Napoca, aici ne referim la cele a căror cauză este generată de condițiile meteo din prezent”, arată biroul de presă al IPJ Cluj pentru actualdecuj.ro.
Există însă și tamponări care nu mai ajung să fie declarate la Poliție, dacă șoferii fac o constatare amiabilă a celor întâmplate. Doar cele în care șoferii nu cad de acord cu privire la cele întâmplate ajung la autorități.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Doi bărbați din Cluj, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc. Unul dintre ei va executa aproape șase ani
iun. 27, 2026 0
-
”Hotelul partidului”, în pierdere continuă, în 2025 pierderi de aproape un milion de euro. Statul român nu a reușit să rentabilizeze în 36 de ani fostul cămin al activiștilor PCR din centrul Clujului
iun. 27, 2026 0
