Închide

Stradă închisă în Florești pentru șantier; ce rută alternativă poți folosi

Actualitate by Actual de Cluj - mart. 13, 2015 0 472

Restricții de circulație pe strada Ioan Rus (foto) din cea mai mare comună din țară, Florești, de luni: 3 zile va fi închisă iar șantierul continuă.

Anunțul vine de la Primărie și e determinat de lucrările la cele patru stații de pompare a apei și de sistematizare a canalizării de pe două străzi din Florești, Urușagului și Dumitru Mocanu, care au debutat în această săptămână.

Lucrarea, licitată la sfârșitul anului trecut, a fost adjudecată de Boccardo Enterprise, pentru suma de 839.434 lei. Fondurile aferente lucrării sunt suportate în întregime de bugetul local al comunei Florești iar de luni, timp de trei zile, circulația pe strada Ioan Rus va fi „restricționată”, spune primarul Horia Șulea – adică închisă cu totul. „începând de luni, 16 martie, timp de trei zile, circulația pe strada Ioan Rus va fi restricționată. Concret se va realiza o lucrare în dreptul pensiunii Maria, săpăturile urmând a ocupa întreaga lățime a străzii”, arată primarul. Șoferii care vor să ajungă în zona Eroilor de pe Cetății 2 sau invers pot folosi folosească rute alternative, precum Avram Iancu sau Cetății 2 – Cetății 3. Ulterior acestei lucrări, va mai exista una, tot pe Ioan Rus, spre intersecția cu Cetății 2, spune Șulea. „Cele două lucrări nu au fost executate concomitent, pentru că se bloca total accesul/ieșirea floreștenilor din câteva zeci de imobile”, arată el.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags