Sporul negativ se menține la Cluj de 8 ani consecutiv, în 2022 au fost cu două mii mai multe decese decât nașteri, la 2 nou-născuți – 3 decedați
ActualitateTop News by Actual de Cluj - feb. 21, 2023 0 226
Încă un an în care sporul natural al populației e negativ în Cluj, județul nu a văzut, la nivel anual, un spor pozitiv de cel puțin opt ani.
Anul trecut sporul natural – diferența între numărul de nou-născuți și numărul de decese înregistrate – a ajuns la -2.164, unul dintre cele mai ridicate din ultimii ani în condițiile în care 2020 și 2021 au fost ani în care populația a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus.
Doar în decembrie, lună pentru care raportările statistice au fost publicate îna ceastă dimineață, numărul deceselor a crescut față de luna noiembrie, și a scăzut față de luna decembrie a anului anterior. De cealaltă parte, în decembrie s-a înregistrat nașterea a 510 copii, cu doi copii mai mulți decât în luna noiembrie 2022 și cu 53 copii mai puțini decât în luna decembrie a anului trecut.
Numărul deceselor consemnate în luna decembrie 2022 a fost de 727, cu 79 decese mai multe decât în luna noiembrie 2022 și cu 141 decese în minus față de decembrie 2021. Sporul natural, adică diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate, în perioada de referinţă, s-a menținut negativ, la -217 persoane doar în decembrie, numărul persoanelor decedate fiind de 1,4 ori mai mare decât cel al născuților vii.
Numărul născuților vii în ultimii ani la Cluj:
2022 6.519
2021 6.707
2020 6.682
2019 7.092
2018 6.990
2017 7.039
2016 6.829
2015 7.052
Numărul deceselor înregistrate la Cluj în ultimii ani:
2022 8.683
2021 10.383
2020 9.202
2019 7.973
2018 8.165
2017 8.086
2016 7.804
2015 8.237
Sporul natural în ultimii ani la Cluj:
2022 – 2.164
2021 -3.676
2020 -2.520
2019 -881
2018 -1.175
2017 -1.047
2016 -975
2015 -1.185
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Adela Mîrza, Alternativa Dreaptă: „TVA zero pentru Carte” / „Propunem adoptarea comună a unui acord, de către toate partidele”
oct. 05, 2026 0
-
Încep lucrările pe cel mai scump tronson din Autostrada Transilvania, de un miliard de euro, ”perla coroanei”, după zece ani, ”vedem în sfârșit utilajele la lucru” pe ultima secțiune până la graniță
oct. 05, 2026 0
