Închide

SPECIAL Are peste 200 de meciuri în liga 1, iar acum e liber de contract: “Mi-ar fi plăcut să mai joc pentru Universitatea”

SportTop NewsUncategorized by Catalin Suciu - iun. 19, 2018 1 651

Fundașul dreapta Bogdan Ungurușan tocmai și-a încheiat socotelile cu FC Botoșani, unde a evoluat în ultimele sezoane. Și a făcut-o constant.

A fost titular la toate echipele pe la care a trecut, fie că vorbim de Universitatea Cluj, Pandurii Târgu Jiu sau, mai recent, FC Botoșani.

Curtat de „U” în urmă cu mai multe luni, fotbalistul a fost aproape de o revenire la “șepcile roșii”. A ezitat să semneze și a rămas că se mai gândește: „Am discutat cu Universitatea, ne-am și înțeles, în mare, dar discuțiile s-au împotmolit în momentul în care am ajuns la partea de după o eventuală promovare”,  povestește Ungurușan pentru actualdecluj.ro.

În ultimul sezon a prins 27 de apariții ca titular la FC Botoșani, în Liga 1 și în Cupa României. În urmă cu un sezon a trecut de 30 de meciuri. Are, constant, în ultimii 5 ani, peste 30 de partide oficiale jucate în fiecare sezon. „Nu mă simt bătrân deloc, am avut mereu grijă de organism. Și mai pot juca la un nivel foarte bun”, spune jucătorul.

Între timp, „U” a împrumutat jucători de la Hagi, iar fundaș dreapta e Tiberiu  Căpușă, absolvent al Academiei de la Ovidiu. Cei ce vin de la Viitorul, e bine de menționat, vor avea mereu întâietate la Universitatea, pentru că, altfel, Hagi oprește conducta cu jucători. Pentru că, nu-i așa,  de ce i-ar lăsa împrumut la o formație unde să stea pe bancă?

Pe de altă parte, U riscă pe mâna ei și dă impresia că e o școală de ajutor. Vin fotbaliști care nu prind lotul la Hagi, joacă la U, cresc, se dezvolta, dar apoi? Ce câștigă Universitatea? Mai ales că din această vară va juca în Liga 2, iar bătălia pentru promovare e acerbă. Statistic, o echipă de tinere speranțe, cu mulți fotbaliști foarte tineri, n-a promovat niciodată în ultimii ani, de la Sportul Studențesc încoace. Toate echipele care au urcat în Liga 1 au avut fotbaliști cu multă experiență.

Revenim la Unugurușan. Are 35 de ani, abia împliniți. Potrivit cifrelor InStat, care măsoară parametrii la care se află fotbaliștii, Ungurușan a fost între primii 5 la Botoșani în ultimul an. Unul dintre cele mai mare regrete ale sale țin acum tot de „U”. „Mi-ar fi plăcut să-mi închei cariera în Liga 1, în tricoul lui U, fiindcă e echipa de unde-am ieșit fotbalist, până la urmă. Iar Clujul e acasă pentru mine”, explică jucătorul.

A început fotbalul la Zalău, apoi a ajuns la U Cluj, formație pentru care a bifat 169 de partide, atât în liga a doua, cât și în prima ligă. A prins atât perioadele cele mai proaste, a prins și Liga 1. Un fundaș onest, unul dintre preferații lui Edi Iordănescu, de altfel, noul antrenor al CFR-ului. În urmă cu trei ani, Ungurușan i-a fost propus lui Anghel Iordănecu pentru convocarea la echipa națională și s-a aflat pe lista lărgită a selecționerului de-atunci.

„E una dintre neîmpliniri, dacă pot să spun asta. Mi-ar fi plãcut să îmbrac o dată tricoul României. Puteam? Probabil. Am fost pe o listă mai largă, n-am prins-o pe cea finală și asta a fost. Nu știu ce voi face, am o ofertă dintr-un campionat cu un fotbal mai puțin dezvoltat și nu prea mă tentează pentru că vreau să fiu lângă familie. Sunt liber și n-aș vrea să mă las. Dacă organismul n-ar mai susține efortul pe care îl depun, aș renunța imediat. Indiferent de ce voi face, le voi ține pumnii celor de la „U” Cluj”, a adăugat jucătorul.

Șapte mutări făcute de „Șepcile roșii”

„U” a fost una dintre cele mai active formații pe piața transferurilor în această vară, achiziționând nu mai puțin de șapte jucători, ultimul fiind un mijlocaș ghanez de 22 de ani, Kofi Twumasi, de la Viitorul. Au mai semnat și Marius Coman, de la CFR, portarul Cosmin Dur-Bozoancă, fundașul stânga Carol Taub (ambii de la ASU Politehnica Timișoara), fundașul central Jevrem Kosnic (Vojvodina Novi Sad), mijlocașul Doru Dumitrescu și fundașul dreapta Tiberiu Căpușă (Viitorul Constanța).

Lemnaru, liber

Un alt veteran sărit din schemă de Universitatea este Valentin Lemnaru. Vârful n-a fost pe placul lui Adrian Falub, cel care l-a utilizat cu precădere în atac pe Cristian Ene, de la Viitorul. Rezervă neutilizată sau introdus în teren pe finaluri de joc, Lemnaru nu și-a regăsit cadența din urmă cu câțiva ani. Angajamentul i-a expirat în această vară și nimeni nu l-a chemat la negociere. Pe de altă parte, ceilalți veterani din lot au semnat alte contracte. Florescu, Giurgiu și Abrudan vor fi, cu siguranță, în lot, pentru Liga a II-a. Andrei Cordoș și-a prelungit, la rândul său, contractul.

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Un comentariu

  1. foarte interesanta remarca „lui Falub nu-i place de Lemnaru” ???!!!
    Considerat pana nu demult un talent si un jucator cu viitor,Lemnaru a ajuns un jucator fara perspectiva la U Cluj,echipa pentru care si-a dat si sufletul.
    Acuma daca i se recunoaste valoarea lui Lemnaru,ma intreb ce a vazut Falub insuficient la el. Nu era mai bine sa i se dea sanse si Lemnaru sa ramana in lot ? Daca Falub e obiectiv nu trebuie sa se orienteze dupa alte criterii decat cele care il impun pe acest jucator.Nu merge scuza ca nu imi place de x sau y jucator cand jucatorul a dat totul si se indentifica cu culorile clubului. Lemnaru nu e de aruncat. Daca Sabau nu observa subiectivitatea lui Falub,atunci are o mare problema. Falub nu e antrenor nici de liga II-a dar sa ajungi cu el in prima liga. Cred ca Sabau prin natura functiei lui la club,ar putea remedia cazul Lemnaru si sa fie retinut mai departe in lot.

Scrie un comentariu