Spania, noua regină a Europei!
ActualitateSport by Actual de Cluj - iul. 15, 2024 0 113

Spania e noua regină a Europei! “Furia Roja”a învins-o pe Anglia în finala Campionatului European, după un joc de poveste.
Prima repriză a oferit mai multă prudență, fără mari ocazii de gol. Foden, în minutul 45 a reluat pe poartă, dar Unai Simon a intervenit salvator.
În partea a doua spaniolii și-au turat motoarele. Puștiul minune Lamine Yamal, devenit la 17 ani și o zi cel mai tânăr fotbalist din istorie care joacă într-o finală majoră, i-a pasat perfect lui Nico Williams, iar acesta a tras cu stângul pentru 1-0 în minutul 47. Williams i-a pasat apoi lui Olmo în centrul careului, dar jucătorul lui Leipzig a tras puțin pe lângă (49).
Englezii au ieșit apoi din corzi, iar semnalul l-a dat Bellingham, cu un șut puternic, care a trecut puțin pe lângă (64).
Susținuți frenetic din tribune, elevii lui Southgate au reușit egalarea, după o acțiune incredibilă pornită chiar de la portarul Pickord și finalizată de Palmer.
Spaniolii au trecut din nou la conducere în minutul 87, la golul lui Oyarzabal. Anglia n-a renunțat. A atacat cu toate liniile, însă reduta spaniolă a rezistat. Unai Simon a respins lovitura de cap a lui Rice, faza a continuat, iar Olmo a securizat victoria, după ce a scos in extremis, de pe linia porții, reluarea lui Guehi.
Spania s-a impus cu 2-1. E al patrulea titlu continental câștigat de iberici.
foto: profimedia