Închide

Sorina Pintea despre șpaga din spitale: Fenomenul nu este eradicat şi este încă de mare amploare

Sănătate by Actual de Cluj - ian. 08, 2019 0 180

Fenomenul şpăgii în spitalele din România este unul de mare amploare, a afirmat astăzi ministrul Sănătății, Sorina Pintea, adăugând că intenționează să facă, împreună cu federaţiile din sănătate, un plan de măsuri pentru a limita obiceiul de a se oferi bani în plic în spitalele românești.

„Astăzi, la această discuţie pe care am avut-o cu cele două federaţii am deschis şi această problemă (şpaga în spitale – n.red.). Concluzia a fost că împreună vom lua nişte decizii, poate chiar conştientizate într-un plan de măsuri astfel încât să limităm foarte mult acest fenomen care din păcate nu este eradicat şi (…) este încă de mare amploare. În permanenţă, mesajele care îmi vin scot în evidenţă acest aspect”, a afirmat Sorina Pintea, citată de hotnews.ro.

Sorina Pintea a adăugat că a discutat cu reprezentanţii sindicatelor din sănătate şi au stabilit că vor încerca să întărească rolul sindicatului, pentru ca acesta să poată lua decizii în rezolvarea unor probleme care ţin de organizarea muncii salariaţilor din spitale.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu