Închide

Sondaj. Pandemia va mai dura 2-3 ani, cred 47% dintre români

ActualitateAdministrațieSănătateSinteză știri naționale by Actual de Cluj - iun. 13, 2021 0 84

Aproape jumătate dintre români (47%) cred că pandemia COVID-19 va mai dura cel puţin 2-3 ani, în timp ce 30% consideră că se va încheia în acest an, relevă un sondaj de opinie la nivel naţional realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române şi Elicom. News.ro informează că potrivit aceluiași sondaj, aproximativ 15% dintre români afirmă că au fost infectaţi cu noul coronavirus, iar peste 60% cunosc cel puţin o persoană care a fost infectată. Există şi un segment de populaţie, de cel puţin 800.000-900.000 de persoane, care afirmă deschis că nu există noul coronavirus, indică sondajul.

Potrivit datelor cercetării realizate de ICCV şi Elicom privind felul în care populaţia României vede pandemia COVID-19 (percepţii, evaluări, atitudini), consecinţele acesteia asupra vieţii oamenilor şi funcţionării societăţii, precum şi vaccinarea, ca soluţie la criza sanitară pe care o parcurgem, o majoritate clară dintre cetăţeni (63%) au avut contact indirect cu noul coronavirus.

Mai mult de trei din cinci români cunosc cel puţin o persoană din jurul lor – dintre rude, prieteni, colegi de muncă, vecini sau cunoştinţe – care a fost infectată cu noul coronavirus. Proporţii mai ridicate de cetăţeni care au avut contact indirect cu noul coronavirus se întâlnesc în mediul urban (72%), între persoanele în vârstă de 35-49 de ani (72%), între persoanele cu studii superioare (89%) şi în gospodării cu bunăstare subiectivă (70%). De asemenea, în jur de 15% dintre români afirmă că au fost infectaţi cu noul coronavirus.

Majoritatea populaţiei, 57%, consideră că noul coronavirus se transmite destul de uşor de la om la om. O minoritate de circa 16% susţine că noul coronavirus se transmite destul de greu de la om la om.

Cei mai mulţi oameni (42%) spun că infecţia provocată de noul coronavirus este mai gravă decât gripa şi aproape la fel de mulţi (40%) cred că gravitatea infecţiei diferă de la om la om.

Aproape jumătate dintre români (47%) cred că pandemia COVID-19 va mai dura cel puţin 2-3 ani, conform rezultatelor sondajului de opinie la nivel naţional realizat de ICCV şi Elicom.

Mai multe despre sonsaj – AICI.

Au fost intervievate 1.023 de persoane.. Eşantionul a fost validat pe baza datelor recensământului populaţiei din 2011 şi este reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată a României. La un grad de încredere de 95%, marja de eroare este de +/- 3,1% la nivelul întregului eşantion. Metoda de culegere a datelor a constat în interviuri telefonice cu selecţia subiecţilor asistată de calculator (CATI), în conformitate cu prevederile GDPR şi ale legislaţiei privind protecţia datelor personale. Datele au fost culese în perioada 18-25 şi 28-31 mai.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare