Șofer fără permis, trimis în judecată din nou după ce a răsturnat un Tesla pe un bulevard din Cluj-Napoca
Actualitate by Actual de Cluj - mart. 10, 2026 0 126
Judecătoria Cluj-Napoca a dispus, ieri, 9 martie, începerea judecății într-un dosar în care un bărbat este acuzat că ar fi condus un autoturism fără a deține permis de conducere, incidentul fiind urmat de un accident rutier.
Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, inculpatul a fost trimis în judecată pentru presupusa săvârșire a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de articolul 335 alineatul (2) din Codul penal, cu aplicarea prevederilor privind recidiva.
Anchetatorii susțin că, în seara de 6 decembrie 2024, în jurul orei 21.00, bărbatul ar fi condus un autoturism marca Tesla pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Cluj-Napoca. La un moment dat, acesta ar fi pierdut controlul direcției de mers, iar mașina a derapat și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În faza camerei preliminare, inculpatul a fost informat cu privire la dreptul de a formula cereri și excepții privind legalitatea procedurilor din dosar, însă nu a depus astfel de solicitări în termenul prevăzut de lege.
Inițial, printr-o încheiere penală din 30 mai 2025, judecătorul de cameră preliminară constatase legalitatea sesizării instanței și dispusese începerea judecății (aici detalii). Ulterior însă, în ianuarie 2026, instanța a constatat existența unui caz de nulitate absolută în procedura de cameră preliminară și a decis reluarea acestei etape, acordând din nou termen pentru eventuale cereri sau excepții.
După reluarea procedurii, inculpatul nu a formulat obiecții, iar judecătorul a verificat din oficiu competența instanței și legalitatea actelor de urmărire penală, precum și modul de administrare a probelor.
Instanța a constatat că Judecătoria Cluj-Napoca este competentă să soluționeze cauza, iar rechizitoriul a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale. De asemenea, judecătorul a stabilit că actele de urmărire penală și probele din dosar au fost administrate în mod legal, iar inculpatului i-au fost aduse la cunoștință drepturile și calitatea procesuală.
În aceste condiții, judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecății în cauză. Primul termen de judecată urmează să fie stabilit după ce încheierea instanței va rămâne definitivă.
Decizia poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
Citește și:
