Închide

Se reînoiesc abonamentele gratuite la transportul public pentru pensionari

Actualitate by Actual de Cluj - ian. 29, 2026 0 181

compania de transport abonamente cluj

Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță că beneficiarii transportului public gratuit trebuie să se prezinte la centrele de vânzare carduri pentru reîncărcarea abonamentelor valabile pentru anul 2026. Reprezentanții CTP atrag atenția că abonamentele gratuite sunt valabile doar dacă sunt reînnoite anual, iar lipsa acestora duce la imposibilitatea utilizării cardului de transport.

Persoanele care încearcă să valideze cardul și primesc mesajul „Card nevalidat” nu mai au un abonament activ pentru anul 2026 și trebuie să se adreseze centrelor de vânzare CTP pentru actualizarea acestuia.

Transportul public gratuit este asigurat și în 2026 pentru persoanele de peste 70 de ani, pensionarii cu venituri sub plafonul aprobat, cetățenii de onoare, veteranii și văduvele de război, revoluționarii și urmașii eroilor martiri, precum și pentru persoanele cu dizabilități. Pensionarii cu domiciliul în Cluj-Napoca și venituri de până la 3.600 de lei, precum și cei peste 70 de ani, beneficiază de abonament gratuit pe toate liniile, în timp ce pensionarii cu venituri între 3.601 și 4.500 de lei pot primi abonament gratuit pe o singură linie.

De asemenea, pensionarii din Apahida, Baciu și Florești beneficiază de abonamente gratuite, iar cei din Feleacu pot primi abonamente lunare cu reducere, în baza documentelor necesare.

Pentru reîncărcarea cardurilor, beneficiarii trebuie să se prezinte la centrele de vânzare carduri ale CTP cu actul de identitate, documentele care atestă dreptul la gratuitate sau reducere și cardul de transport emis anterior. Persoanele cu dizabilități sunt invitate să se prezinte la Centrul de vânzare Opera, situat în Piața Ștefan cel Mare nr. 17–18, pentru încărcarea abonamentelor gratuite, pe baza listelor furnizate de Direcția de Asistență Socială și Medicală a Primăriei Cluj-Napoca, după depunerea unei cereri prealabile.

Programul și adresele tuturor centrelor de vânzare CTP sunt disponibile pe site-ul companiei.

sursă foto: Compania de Transport Cluj-Napoca/Facebook

Nici un comentariu

Scrie un comentariu