Premierul a precizat că retailerii au transmis o primă listă cu produsele vizate. „Avem condițiile ca în perioada următoare să finalizăm un act normativ sau un acord”, a adăugat acesta.

Marcel Ciolacu a menționat că este vorba despre „o scădere semnificativă a prețului” la alimentele de bază, respectiv pâine, lapte, brânzeturi, carne, ouă, făină, mălai, ulei, legume și fructe proaspete.

„Va fi o scădere care nu va pune presiune pe producătorii români”, a subliniat premierul Ciolacu.

Retailerii au trebuit să trimită, joi, până la ora 10.00, lista cu alimentele la care pot reduce prețul și cu cât, conform unor surse PSD consultate de Economedia. Potrivit acestora, a fost nevoie și de o consultare între retaileri, pentru că sunt tipuri diferite de business. Mărcile premium vor fi excluse de la reducerea de preț, fiind incluse doar mărcile de brand și mărcile proprii, conform surselor.

Moul ministru al Agriculturii Florin Barbu a declarat, marți, la Antena 3, că Guvernul și marile rețele comerciale vor selecta anumite alimente de bază pentru care va fi redus adaosul comercial din opt coduri CAEN de produse, iar adaosul se va reduce pe tot lanțul între procesator și marile rețele comerciale.