Închide

Se mută locul în care se organizează examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere, în Cluj

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 15, 2022 1 285

Se mută locul în care se organizează examenul teoretic pentru re-obținerea permisului de conducere suspendat, în Cluj.

Astfel, Serviciul Rutier Cluj informează că începând din 17 februarie testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație rutieră, susținut conform ordonanței de urgență 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, nu se va mai desfășura la complexul Colina din Mănăștur, ci la Sediul Serviciului Rutier Cluj din Cluj-Napoca, pe strada Albac 15. Testul se poate susține în fiecare zi de joi de la ora 9.

UPDATE E vorba doar de examenele pentru obținerea mai repede a permisului de conducere suspendat. Anunțul se referă la prevederile art. 106 din ordonanța de urgență citată:

 

Articolul 106
Titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină susține, la cerere, testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație prevăzut la art. 104 alin. (1) lit. a) până în a 20-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.
Articolul 106^1
(1) Titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină susține, în mod obligatoriu, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie stabilită prin procesul-verbal de constatare a contravenției, un test de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, atunci când suspendarea a fost aplicată pentru:
a) conducerea sub influența băuturilor alcoolice;
b) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului ori circulația pe sens opus, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

Un comentariu

  1. Va rog nu mai dezinformati populatia. Se muta locul de sustinere examen pentru reducerea suspendarii permisului de conducere. Altfel, cursantii scolilor de soferi se vor deplasa pe str Albac. Examenul teoretic se sustine in continuare pe str Traian Vuia nr 157

Scrie un comentariu

Articole similare