Închide

Se închide Turnul Pompierilor, aproape o lună, de azi

Actualitate by Actual de Cluj - sept. 02, 2024 0 61

Se închide Turnul Pompierilor, aproape o lună, de azi.

Administratorii au anunțat ieri că închid Turnul Pompierilor până în 23 septembrie, pentru ”lucrări de mentenanță și reparații specifice”, astfel încât turnul nu va putea fi vizitat în perioada următoare. ”Ne revedem începând cu data de 23 septembrie, cu noi expoziții și evenimente inedite”, transmit aceștia.
Monument istoric cu origini în secolul XV, Turnul Pompierilor îndeplinește în prezent, pe lângă funcția de turn turistic de belvedere, rolul de centru cultural, găzduind diverse expoziții și evenimente.

Amintim, Turnul Pompierilor e unul dintre puținele turnuri de apărare ale vechii cetăți a Clujului rămas în picioare, alături de Bastionul Croitorilor și de două turnuri de pe zidul de sud al cetății medievale.

O scurtă istorie: turnul situat pe strada Tipografiei – pe vremuri strada Săpunarilor – a fost construit în partea de Nord-Est a cetății Clujului, între Turnul Porții din ulița Podului și bastionul cu creneluri italiene al orașului. La bază avea o mică poartă de intrae în cetate. Ulterior, peste bastion a fost construit un turn, finalizat în 1574, care avea în final înălțimea de 28,5 metri, o bună vizibilitate asupra orașului și apoi predat breslei țesătorilor. În 1585 Sfatul Orașului decide ca din 17 mai 1585 în turn să existe observatori permanenți, pentru semnalizarea incendiilor.

Turnul a fost reconstruit după ce a fost distrus într-un puternic incendiu izbucnit în 1876. Noua construcție avea opt niveluri și a fost folosit, până în 1936, pentru observarea și semnalizarea incendiilor.
După 1936, însă, acesta a fost închis și uitat, chiar dacă de atunci au existat mai multe tentative de redeschidere a acestuia – în anii ’80, de exemplu, aici se intenționa amenajarea unui muzeu al astronomiei. Atunci și pentru acest scop a fost construită și cupola de sticlă funcțională până recent. Ulterior, pentru o scurtă vreme aici a funționat și un mic Muzeu al Pompierilor.

Ani de zile reabilitarea acesteia a căzut în sarcina Federației Naționale a Pompierilor din România, care a primit drept de folosință gratuită a clădirii din partea Primăriei. Pentru că nu a făcut nimic în acest sens, dreptul de folosință i-a fost revocat în iunie 2011. Ani de zile  astat închis până când Primăria a pornit un concurs de soluții, finalizat în urmă cu câteva luni prin darea în folosință a turnului în versiunea actuală.

bastionullacatusilor

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare