Închide

Se deviază traseul pe unul dintre tronsoanele autostrăzii Transilvania, care trece prin Cluj

Economie by Actual de Cluj - aug. 03, 2023 0 357

Se deviază traseul pe unul dintre tronsoanele autostrăzii Transilvania, care trece prin Cluj.

CNAIR a anunțat azi că a transmis spre publicare în JOUE (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene) anunțul de participare aferent contractului de achiziție publică pentru proiectarea și execuția lucrărilor de deviere a traseului situate între km 10+009 – km 12+000 și km 21+406 – km 24+890, aferente autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj-Oradea, subsecțiunea 3A2: Nădășelu – Mihăiești. Data limită pentru primirea ofertelor este 25 septembrie. Durata contractului este de 27 de luni, din care 9 luni perioada de proiectare și 18 luni execuția lucrărilor. Valoarea estimată – 1.114.273.701,00 lei fără TVA, sursa de finanțare fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). ”Devierea traseului acestui sector de autostradă se face în conformitate cu recomandările din cadrul Expertizei Tehnice”, arată CNAIR. Astfel, lucrările aferente zonei cuprinse între km 10+009 și km 12+000 presupun devierea traseului spre aval, prin construirea unui viaduct cu lungimea de 1,2 km, fundat pe piloți forați de diametru mare, neafectând versantul care prezintă alunecări.

În ceea ce priveste zona cuprinsă între km 21+406 și km 24+890, traseul autostrăzii se va devia în zona km 21+406,49 prin construirea unui viaduct cu lungimea de aproximativ doi kilometri, conducând la depășirea în aval a traseului DN 1F, precum și a cursului pârâului Topa Mică, ajungând pe malul stâng al acestuia într-o zonă relativ plană. Racordarea la traseul existent se va realiza în zona km 24+890 a traseului inițial, arată Compania de Autostrăzi.

Licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție va fi vizibilă în SEAP ulterior publicării anunțului de participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu