Închide

Se deschide sezonul de schi pentru pârtiile din Cluj

EconomieTop News by Kristina Reştea - dec. 22, 2018 0 740

 

Nu sunt condiţii de Franţa, Austria sau Slovacia, nici acces, nici lungimi de pârtii ca în staţiunile celebre, dar Clujul are opţiuni pentru amatorii de sporturi de iarnă. În această săptămână, atât administratorii pârtiei din Feleacu, cât şi cei din zona Băişoara au anunţat că deschis sezonul de schiat (şi săniuş).

Pârtia Teleschi Feleacu și-a deschis de vineri porțile pentru iubitorii de schi și snowboard. Partia Feleacu este amplasată la 12 km de municipiul Cluj-Napoca, desfăşurându-se pe Dealul Feleacului şi are o lungime a traseului de 765 de metri, cu diferenţa de nivel de 98 m.

Prețurile din acest sezon sunt tot de 5 lei fiecare urcare și reduceri pentru pachete cu mai multe urcări: 45 de lei – 10 urcări, 65 de lei – 15 urcări, 80 de lei – 20 de urcări. Centrul de închirieri este deschis, oferind iubitorilor sporturilor de iarnă echipament complet de schi și snowboard la prețul de 40 de lei/zi.

Clujenii care vor să se dea cu sania au o alternativă bună în cadrul Fun Park-ului, unde există un traseu de tubing. Tot în Fun Park Cluj, doritorii se pot da în zorbing. Cei mici se pot distra  în rotondo sau se pot juca în spațiul special amenajat din cadrul parcului de distracții. La Pensiunea Teleschi, clujenii pot lua masa și se pot reface cu un apres ski la barul pensiunii. Și pârtia de începători este amenajată și își așteaptă “elevii”. O urcare cu”baby-lift”-ul costă 2 lei. Programul pârtiei rămâne acelaşi ca anul trecut, cu orar special în perioada sărbătorilor. Pârtia va fi deschisă cu orar normal, urmând ca luni, în Ajunul Crăciunului pârtia să fie deschisă până la ora 15. Marți în data de 25, prima zi de Crăciun, pârtia va fi închisă, iar în zilele de  26 și 27 pârtia va avea program special. Administratorii aşteaptă, în medie, în jur de 1000 de oameni pe zi

Buscat Ski Resort a anunţat sezon deschis tot din această săptămână, din 20 decembrie. După ce în anii trecuţi amatorii de sporturi de iarnă s-au plâns de unele condiţii, sezonul 2018-2019 vine cu noutăţi, anunţă administratorii pârtiilor. „Am dublat capacitatea telescaunului, am dublat numărul de locuri de parcare și avem drum asfaltat pe tronsonul Băișoara- Buscat”, susţin reprezentanţii de la Buscat. Pârtia de la Buscat se află la 12 kilometri de stațiunea Băișoara şi are trei pârtii, de 800, 900 și 1.300 metri. Totuşi, în dimineaţa de sâmbătă au apărut primele probleme de sezon: administratorii au anunţat că, din cauza vântului puternic, nu au putut porni telescaunul, cu estimarea că vremea se mai îndreaptă după ora 11.00. Ulterior, reprezentanţii Buscat au anunţat că, din cauza condiţiilor nefavorabile, telescaunul nu va funcţiona sâmbătă deloc.

Update. Nici duminică pârtia nu a putut fi folosită. „Vântul puternic a încetat, dar în urma lui au rămas cabluri rupte la reţeaua Electrica. Aşteptăm cu nerăbdare remedierea avariei. Echipa de intervenţie estimează finalizarea lucrării în intervalul orar 11-12. Vântul puternic încă ne împiedică să pornim instalaţia în condiţii de siguranţă, sperăm totuşi ca în decursul zilei de azi să reuşim”, a fost anunţul administratorilor de duminică.

 

Buscat:


Sursa foto (sus): Pârtia Feleacu

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.