Închide

Școala din comuna Cornești a rămas fără căldură, CJ Cluj a intervenit pentru ca elevii să nu stea în frig

ActualitateEducaţie by Actual de Cluj - dec. 10, 2025 0 137

scoala cornesti cluj

Școala Gimnazială „Lia Manoliu” din Cornești a rămas fără căldură din cauza vechii centrale termice, care a înregistrat numeroase defecțiuni. Pentru a evita ca elevii să învețe în frig, Consiliul Județean Cluj a intervenit rapid și a aprobat miercuri, 10 decembrie alocarea sumei de 30.000 de lei, disponibilă în fondul de rezervă al instituției, pentru achiziția unei centrale noi.

„Numai această sumă a mai fost disponibilă. Solicitarea a venit de aseară la ora 19:00, iar de atunci colegii au lucrat să pregătească proiectul. Sper să le ajungă banii să rezolve problema și să cumpere o nouă centrală cât mai repede. Atfel, era nevoie de rectificar de buget, pentru o suma mai mare și întârziam foarte mult, fiind nevoie de o procedură. Siguranța și confortul elevilor reprezintă pentru noi o prioritate absolută. Din acest considerent, am decis să acționăm în regim de urgență pentru decontarea cheltuielilor de înlocuire a vechii centrale termice și pentru a ne asigura că cei aproape 90 de copii care frecventează școala vor beneficia de cele mai bune condiții.”, a declarat Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.

Actuala centrală termică, achiziționată de Primăria comunei Cornești acum aproximativ 10 ani, prezintă un grad ridicat de uzură, motiv pentru care administrația locală a solicitat sprijinul Consiliului Județean.

Noua centrală, cu o putere de 150 kW, va fi modernă, eficientă energetic și sigură, asigurând încălzirea corespunzătoare și continuitatea procesului educațional pentru elevii Școlii Gimnaziale Cornești.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu