Închide

Şcoală de vară despre inteligenţa artificială, organizată la Cluj. Vin participanţi din 30 de ţări

EconomieIT by Kristina Reştea - iul. 17, 2018 0 150

Peste 100 de participanţi din 30 de ţări se reunesc zilele acestea în Cluj, unde se desfăşoară prima ediție a unei şcoli de vară în care participanţii învaţă despre inteligenţa artificială. Transylvanian Machine Learning Summer School (TMLSS) are loc între 16 şi 22 iulie 2018, iar scopul este de a sprijini cercetarea în inteligență artificială în Europa de Est, spun organizatorii. Aceştia menţionază că în Cluj vin cu această ocazie specialiști din afara ţării pentru a facilita stabilirea de contacte și de colaborări internaționale.

„Inteligența artificială a înregistrat progrese dramatice în ultimii ani, însă aceste progrese au apărut în special în câteva centre din Statele Unite, Canada şi Europa de Vest. Având în vedere potențialul său ridicat de a produce un impact major în economie și societate, este crucial ca accesul la cunoștințele din domeniu să devină cât mai larg”, spun organizatorii. TMLSS este organizată de cercetători care provin din Europa de Est sau care lucrează în Europa de Est (Doina Precup, Luigi Malagò, Răzvan Florian, Răzvan Pașcanu şi Viorica Pătrăucean). Scopul lor este de a pune această regiune pe harta mondială a evenimentelor de top din domeniul inteligenței artificiale. Prima ediție este organizată în Cluj-Napoca — „un oraş cu o comunitate foarte activă în domeniul tehnologiei informației şi cu instituții de cercetare şi învățământ de top în regiune” (după spusele organizatorilor) — cu sprijinul Institutului Român de Ştiință şi Tehnologie şi Universității Babeş-Bolyai, ambele fiind instituții partenere în organizarea şcolii.

Această primă ediție reuneşte, ca instructori, 19 specialişti din Europa de Est şi din centre de cercetare cunoscute la nivel internaţional: Universitatea Wrocław, Politehnica Bucureşti, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Institutul Român de Ştiință şi Tehnologie, Universitatea McGill, Universitatea din New York, Carnegie Mellon, Universitatea din California – Los Angeles, Google şi DeepMind. Aproximativ 100 de participanți au fost acceptați în urma unui proces de selecție. Peste 800 de persoane au candidat, dintre care aproape 56% din Europa de Est, 36% din Europa de Vest, Canada şi Statele Unite, şi 8% din restul lumii. În plus, approximativ 30 de participanți vor reprezenta sponsorii şcolii de vară.

30 de țări sunt reprezentate la școala de vară, cu participanți din zone ca Brazilia, Filipine, India, Iran. În jur de 60% dintre participanți sunt din țări din Europa de Est, cu România, Polonia şi Ungaria în top 3 al celor mai bine reprezentate țări. Europa de Vest, Statele Unite şi Canada sunt reprezentate de 30% dintre participanți. Dintre persoanele selectate, 43% sunt femei.

 

Sursa foto: Emil Boc, FB

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu