Închide

Salvamont: peste 100 de persoane salvate în ultimele 24 de ore

Actualitate by Actual de Cluj - feb. 07, 2022 0 131

Peste 100 de persoane au fost salvate de salvamontişti în ultimele 24 de ore, în urma unor intervenţii de urgenţă.

Potrivit Salvamont, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont, s-au primit 96 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, cele mai multe – 10 – fiind pentru Salvamont Lupeni.

S-au mai primit apeluri pentru Salvamont Gorj (7), dar şi pentru salvatorii montani din Predeal, Municipiul Braşov, Cluj, Maramureş şi Caraş Severin – Muntele Mic (câte 6).

Intervenţii pentru salvarea unor persoane au mai avut şi salvamontiştii din Bistriţa Năsăud, Sibiu, Alba, Vatra Dornei, Voineasa, Sinaia, Hunedoara, Prahova – Buşteni, Harghita, Prahova, Bihor, Borşa, Suceava, Bran, Petroşani, Bacău, Mehedinţi.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 104 persoane, dintre care 40 au fost predate la Ambulanţă sau SMURD pentru a fi transporte la spital.

S-au mai primit 26 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu