Sala polivalentă va lua numele unui sponsor. ”Societatea administrator nu intră în insolvență” – spune viceprimarul Dan Tarcea
ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - oct. 13, 2017 0 773
Reprezentanții Primăriei dau asigurări că societatea care administrează Sala Polivalentă nu va intra în insolvență, în ciuda datoriile pe care le înregistrează pentru neplata impozitului. „Colegii mei au făcut un plan de eșalonare a plății datoriilor. O parte din bani s-au achitat deja, iar până la finele anului viitor preconizăm că datoria va fi achitată integral. Prin urmare, nu se pune problema ca firma administrator să intre în procedură de insolvență” – a precizat viceprimarul municipiului Cluj Napoca, Dan Tarcea. Pe de altă parte, Tarcea admite că pentru a-și putea menține activitatea și pentru a face față cheltuielilor, societatea care administrează Polivalenta se vede nevoită să majoreze tarifele pentru închirierea sălii: „Gradul de ocupare a sălii este de peste 90%, prin urmare, din punct de vedere managerial nu prea avem reproșuri. O parte din datorii s-au achitat din veniturile activităților care s-au derulat anul acesta. Au fost destul de multe. Evident, la anul, pentru a face față cheltuielilor, se impune o majorare a tarifelor. Dar în afară de tarife, mai este preconizată o sursă importantă de finanțare”.
Un sponsor să-i dea nume Sălii Polivalente
Viceprimarul Dan Tarcea dezvăluie că strategia municipalității este de a identifica un sponsor care să ofere nume Sălii Polivalente, astfel încât societatea administrator să facă față cheltuielilor: „Fără cheltuielile implicate pentru plata impozitului, societatea care administrează Sala Polivalentă nu s-ar mai confrunta cu probleme financiare. Vom avea un sponsor care va da un nume Sălii, iar astfel vom avea încă o sursă importantă de venit”. În prezent, există un proiect de lege, privind scutirea sălilor de sport de la plata impozitului. Dacă s-ar aproba, situația financiară a Sălii Polivalente s-ar îmbunătăți foarte mult. „Este absurd ca societatea care administrează Sala Polivalentă să fie obligată să plătească impozit Primăriei, care are calitatea de asociat unic. Chiar dacă se consideră că acolo se desfășoară și actvități comerciale, latura socială predomină, totuși. Avem peste 1000 de copii care vin să facă pregătiri la sală și peste 100 de cluburi sportive. Lor ce bani să le cerem, ce tarife să le impunem? Primăria nu are voie să facă infuzie de capital, în această societate – deși e acționar unic – pentru a nu-i dezavantaja pe concurenții privați. Dar care concurenți privați? Câte săli private de asemenea anvergură sunt în țară? Niciuna. Cele care există aparțin toate primăriilor sau Consiliilor Județene. Și atunci cum se poate vorbi despre principii neconcurențiale?”, a comentat Tarcea.