Închide

S-a pensionat celebrul judecător Cristi Danileț de la Tribunalul Cluj, la cei 48 de ani ai săi. Decizia a luat-o ieri CSM

Actualitate by Actual de Cluj - ian. 11, 2024 1 166

S-a pensionat celebrul judecător Cristi Danileț de la Tribunalul Cluj, la cei 48 de ani ai săi. Decizia a luat-o ieri Consiliul Superior al Magistraturii, care se afla în război cu Danileț de trei ani, și pe care l-a dat afară din magistratură de trei ori.

Secția pentru judecători a CSM a aprobat ieri cererea de pensionare a lui Danileț. În total au fost eliberați din funcție prin pensionare, ieri, un număr de 16 judecători. Danileț e singurul judecător din Cluj a cărui cerere de pensionare s-a aflat ieri pe ordinea de zi a ședinței. Aici decizia

„Am depus cererea de pensionare la Consiliul Superior al Magistraturii și sper să fie aprobată, pentru ca apoi președintele României să semneze decretul de eliberare din funcție”, a declarat săptămâna trecută, pentru publicația Bihoreanul, judecătorul Cristi Danileț, care a precizat că în luna ianuarie a anului trecut a adunat 25 de ani de vechime în magistratură.

Întrebat cu privire la motivele care l-au determinat să solicite pensionarea, Danileț a arătat că „în principal” este vorba despre faptul că s-a săturat să facă naveta la Cluj de la Oradea, unde s-a stabilit din 2020, inclusiv cu domiciliul în cartea de identitate.

„Am depus încă din 2022 o cerere de transfer de la Tribunalul Cluj la Tribunalul Bihor, dar din păcate CSM a refuzat să o soluționeze, în mod complet nejustificat. Acum câteva luni am cerut din nou soluționarea cererii, dar tot fără rezultat. Or, eu fac naveta săptămânal de la Oradea, oboseala și cheltuielile sunt foarte mari și nu mai are rost să stau așa. Am și eu un anumit nivel de suportabilitate”, a spus Danileț.

 

”Vine un moment când spui că ai făcut destul şi nu poţi să faci mai mult. Acum, am ajuns la un astfel de moment, al carierei mele. După 25 de ani, mă opresc cu activitatea în magistratură. Nu spun „Stop!” celorlalte preocupări ale mele. Voi fi prezent în continuare în spaţiul public pentru a lăuda ceea ce se face bine şi a critica ceea ce se face prost în domeniul legal şi judiciar. Mă voi concentra mai mult pe educaţia juridică a oamenilor, pe care am de gând să o extind de la cea pentru copii, de care mă ocup de ani buni, la cea pentru adulţi. Voi continua să pregătesc studenţi, pentru a deveni oameni ai legii mai buni ca mine. Voi dedica mai mult timp familiei, aşa cum merită”, a anunțat acesta recent pe Facebook.

Citește și:

Se pensionează judecătorul Cristi Danileț, de la Tribunalul Cluj, la 48 de ani, după șicane cu CSM

Celebrul judecător Cristi Danileț de la Tribunalul Cluj, care și-a făcut cerere de pensionare la cei 48 de ani ai săi, și-a făcut ieri selfie în palatul de justiție, ca să le arate internauților că pleacă acasă duminică la ora 23

Un comentariu

Scrie un comentariu