Închide

S-a încheiat etapa zero de vaccinare la Cluj, ”fără pierderi”, au fost vaccinate sute de cadre medicale de la Infecțioase în doar câteva zile

SănătateTop News by Actual de Cluj - dec. 30, 2020 0 507

S-a încheiat campania de vaccinare anti-coronavirus din etapa zero, care a cuprins doar cadre medicale de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Sute de persoane au fost vaccinate în doar câteva zile.

În total în Cluj în această ”etapă zero” a campaniei naționale de vaccinare, ce a cuprins doar câteva spitale din țară inclusiv SCBI la Cluj unde au fost tratate până acum covârșitoarea majoritate a cazurilor de infecție cu coronavirus au fost administrate un număr de 375 de doze de vaccin, începând de duminică dimineața și până în această după-masă. Sunt exact dozele de vaccin ce au fost repartizate la SCBI, ”fără pierderi” după cum precizează prefectul Mircea Abrudean.

SCBI are în total 560 de angajați, dintre care 420 de cadre medicale. Doar acestea din urmă au fost cuprinse în etapa zero de vaccinare – iar dintre aceste 420, mai exact 375, căci restul sunt în carantină sau respectiv au contractat virusul în ultimele două luni și astfel deocamdată vaccinarea nu este indicată, după cum precizează Abrudean pentru actualdecluj.ro.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu